Opinia Timisoarei

Peste 1300 de joburi disponibile la Timisoara. Targul locurilor de munca la Casa Tineretului

TIMISOARA. Timisorenii care sunt in cautarea unui job sau vor sa si-l schimbe pe cel pe care il au in prezent sunt asteptati in aceasta saptamana la un targ al locurilor de munca, la care vor fi prezente firme din toate domeniile.

CITESTE SI: Constructia noii maternitati de la Timisoara, gata pana in septembrie. De Craciun aici ar putea veni pe lume primii bebelusi. Foto 

La evenimentul organizat de Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Timis si-au anuntat prezenta 43 de firme, care pun la dispozitie 1328 de locuri de munca.

1225 dintre joburi sunt destinate absolventilor cu studii medii, iar 103 pentru cei care au studii superioare.

Persoanelor fara studii superioare le sunt oferite locuri de munca in special in urmatoarele domenii de activitate: industria de automotive, comert, industria alimentara, HORECA, transporturi rutiere de marfuri, ettc. Principalele meserii aferente locurilor de munca oferite persoanelor cu studii superioare sunt pentru: comert, cercetare-dezvoltare in stiinte naturale si inginerie, industria software, industria de automotive, etc.„, transmit reprezentantii AJOFM Timis.

Targul locurilor de munca este programat joi, 11 mai, la Casa Tineretului, iar pana la deschiderea acestuia organizatorii asteapta si alte firme decat cele inscrise pana in prezent.

Pentru o promovare cat mai eficienta a locurilor de munca de care dispun, angajatorii sunt rugati sa transmita la AJOFM Timis oferta de locuri de munca vacante pe adresele ajofm.tm@anofm.gov.ro si paul.iancu.tm@anofm.gov.ro, sau prin fax la nr. 0256/294234.

Exit mobile version