Ministerul Sănătății vrea să modifice criteriile medicale în baza cărora românii își iau permisul de conducere, un proiect de lege în acest sens fiind pus în dezbatere publică.
Documentul vizează modificarea normelor privind aptitudinile fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, astfel încât examinarea medicală să respecte noile standarde europene. Proiectul face distincție între două categorii de șoferi. Grupa 1 include conducătorii de autoturisme, motociclete și mopede (categoriile AM, A1, A2, A, B1, B și BE), în timp ce grupa 2 îi vizează pe șoferii profesioniști, care conduc camioane și autobuze (categoriile C și D, precum și subcategoriile și combinațiile acestora).
Toate persoanele care solicită eliberarea permisului de conducere vor fi supuse unei evaluări de specialitate pentru stabilirea aptitudinii vizuale necesare conducerii vehiculelor cu motor. Dacă este cazul, această evaluare poate indica necesitatea efectuării unui examen suplimentar al câmpului vizual, scrie digi24.ro.
În situația în care sunt identificate elemente clinice care sugerează afectarea acuității vizuale, solicitantul va fi examinat de un medic specialist.
În cadrul examinării pot fi evaluate: acuitatea vizuală, câmpul vizual, vederea în condiții de luminozitate scăzută, sensibilitatea la lumină puternică și la contrast, diplopia (vederea dublă), alte afecțiuni oftalmologice relevante pentru siguranța conducerii.
Proiectul prevede că permisul de conducere pentru persoanele din grupa 1 poate fi eliberat sau reînnoit, în cazuri excepționale, chiar dacă nu sunt îndeplinite cerințele privind acuitatea vizuală sau câmpul vizual.
Acest lucru este posibil numai dacă: există un aviz medical de specialitate favorabil din care rezultă că deficiența vizuală nu afectează siguranța rutieră, solicitantul este evaluat de un medic specialist oftalmolog, sunt analizate sensibilitatea la lumină și contrast, vederea în condiții de luminozitate redusă și existența altor disfuncții vizuale incompatibile cu conducerea în siguranță, persoana promovează un test practic efectuat de autoritatea competentă sau de o unitate medicală autorizată.
Persoanele care solicită obținerea sau reînnoirea permisului trebuie să îndeplinească următoarele condiții: acuitate vizuală binoculară de minimum 0,5, cu sau fără corecție optică, câmp vizual orizontal de cel puțin 120 de grade cu o extensie de minimum 50 de grade la stânga și la dreapta, extensie de minimum 20 de grade în sus și în jos, fără deficiențe ale câmpului vizual în interiorul unei raze de 20 de grade față de axul central.
În cazul persoanelor diagnosticate cu afecțiuni oculare evolutive, permisul poate fi eliberat sau reînnoit dacă acestea efectuează controale medicale periodice la un medic specialist oftalmolog, într-o unitate sanitară autorizată.
Citește mai multe AICI.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

