TIMIȘOARA. De ani buni se tot discută despre parcarea plănuită în plin centrul Timișoarei, lângă Operă, care nu se mai ridică.
Consiliul Județean Timiș, căruia îi aparține terenul de pe strada Sfântul Ioan, la fostul Comisariat Militar Zonal, a schimbat planurile de mai multe ori. Ultimul, la care lucrează actuală administrație județeană, este acela ca spațiul să fie mai mult decât o parcare, dată fiind poziția privilegiată a parcelei.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, este convins că în următorii 10-15 ani, întreg centrul Timișoarei va deveni pietonal, astfel că pe terenul pe care CJ Timiș îl deține în inima orașului nu se mai justifică construcția unei simple parcări supraetajate.
”Cel mai ușor ar fi să facem o simplă parcare acolo (lângă Operă, pe locul fostului Comisariat Militar Zonal – n.r.).
Aici am eu două chestiuni care mă… fac să nu mă grăbesc. Pe de o parte este cea mai valoroasă proprietate de teren pe care o are județul Timiș în centrul orașului. Teren pe care nu s-a construit. Nu mai există un astfel de teren, este irepetabil în acest moment, nu mai există nici în proprietatea noastră, nici în proprietatea primăriei o suprafață de teren atât de vastă, mă rog, 2-3000 de metri pătrați, în mijlocul orașul. Este lângă Operă. Este totul ocupat. Pe de o parte.
Pe de altă parte, zona centrală a orașului Timișoara, într-o perspectivă de 5-10-15 ani, va deveni exclusiv, pietonală. Asta cred eu. Așa sunt toate orașele din lumea asta care tind să găsească deschidere spre pietoni. Ori construcția unei parcări într-o zonă care ne așteptăm să devină pietonală într-o perspectivă are sens pe termen scurt. Când investești din banii statului, e bine să fii vizionar. Măcar pe termen mediu”, a explicat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
‘Pe ultimul teren rămas de construit în plin centrul Timișoarei trebuie să facem o clădire frumoasă, nu o movilă cu găuri’
Simonis spune că i se pare mai potrivit ca pe acest teren să fie construită o sală de concerte cu parcare.
”Ce ne dorim noi? Acolo este o investiție care să însemne o parcare. Evident, pentru a deservi activitățile care pot fi organizate acolo, cu o construcție care să însemne, și avem deja o axă pe ADR Vest, de finanțare, care să însemne construcția unei săli de muzică în care se pot organiza mai multe concerte, cu 700-800-1000 de locuri.
Încă studiem ce ar trebui făcut acolo. E o zonă în care trebuie să avem o clădire frumoasă, nu o movilă cu găuri pentru o parcare. Adică nu așa o văd eu.
Pe termen scurt, am fi câștigat dacă făceam o parcare și am fi fost capabili ca până la final de mandat să avem parcarea gata, ceea ce nu s-a făcut 30 de ani. Dar e păcat de acel loc și e păcat de oraș să nu facem o clădire frumoasă, cum o avem noi în plan, în acel loc.
Avem și o axă de finanțare, e pe zona cultural-artistică. Și, eventual, parcarea pe care o vom construi la nivelurile 1 și 2 să deservească activitățile de acolo în zilele în care se întâmplă.
Probabil că va fi cea mai importantă clădire care se va construi în Timișoara după 1990”, a mai precizat Simonis.
De mai bine de 10 ani se vorbește despre amenajarea unei parcări în acest loc. În 2022, după demersuri și negocieri contondente, a avut loc un schimb de terenuri între CJT și Primăria Timișoara. Consiliul Județean Timiș i-a dat municipalității 5 hectare pentru pepiniera Horticultura, iar primăria a dat la schimb 500 mp pentru a întregi parcela de la fostul Comisariat Militar Zonal necesară parcării.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

