TIMIȘOARA. Iubitorii de animale de toate vârstele sunt invitați în acest final de săptămână în centrul Timișoarei la un eveniment organizat de Ascociația Salvatorilor Voluntari Rescu-TM.
De Moș Nicolae, prin cele trei piețe istorice ale orașului vor defila o mulțime de căței. Părinții și copiii sunt așteptați cu prietenii necuvântători să ia parte la paradă.
„Parada se va desfășura pe traseul Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Operei incepand cu ora 10.00 (loc de întâlnire e Piata Unirii).
Evenimentul gratuit are un caracter recreativ și comunitar și are scopul de a aduce bucurie copiilor și de a promova responsabilitatea față de animale„, au transmis rerpezentanții Asociației Salvatorilor Voluntari RESCUE-TM.
Organizatorii au stabilit și un regulament care trebuie respectat pe durata paradei.
„Pentru buna desfășurare a evenimentului și siguranța tuturor participanților – oameni și căței – vă rugăm să respectați următoarele reguli:
1. Participarea este voluntară, dar implică acceptarea prezentului regulament. Prin participarea la acest eveniment, fiecare persoană își asumă că respectă regulamentul și va deține controlul asupra câinelui, va fi responsabil pentru comportamentul acestuia și nu va trage la răspundere organizatorul pentru eventualele evenimente nedorite.
2. Toți câinii trebuie să fie ținuți în lesă pe toată durata evenimentului. Pentru rasele sau exemplarele cu temperament mai puternic este obligatorie purtarea botniței (cerință legală).
3. Fiecare participant este responsabil pentru curățenia din jurul propriei activități. Toate deșeurile (inclusiv excrementele animalelor) trebuie colectate și aruncate în locurile special amenajate. Organizatorii pun la dispoziție, gratuit, pungi speciale de colectare: cereți în orice moment al paradei.
4. Se recomandă prezența carnetului de sănătate al câinelui, cu vaccinurile la zi și deparazitările efectuate. Organizatorii își rezervă dreptul de a refuza participarea unui animal care prezintă semne de boală sau comportament agresiv.
5. Nu este permisă folosirea mijloacelor de constrângere dură (zgardă cu șocuri electrice, pedepse fizice sau verbale). Evenimentul promovează respectul și grija față de animale.
6. Minorii trebuie să fie însoțiți de un adult care își asumă răspunderea.
7. Organizatorii nu pot fi considerați răspunzători pentru eventuale incidente sau deteriorări produse din neatenție ori nerespectarea regulamentului. Fiecare participant este responsabil pentru faptele sale.
8. Fotografiile și filmările video realizate în timpul paradei pot fi utilizate în scopuri de promovare a evenimentului, fără pretenții financiare. Acestea vor fi postate de organizator pe pagina evenimentului.
9. Respectul față de ceilalți participanți – oameni, copii și animale – este o condiție obligatorie. Parada este un eveniment comunitar, de bucurie, nu o competiție.„, transmit organizatorii.
Parada cățeilor va avea loc sâmbătă, între orele 10.00 și 14.00.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

