Ovidiu Sirbu (ALDE), Secretar de Stat in Ministerul Transporturilor: Acestea sunt faptele concrete pe care le-am realizat pentru Timisoara!

În calitate de Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, la un an de activitate, Ovidiu Sîrbu, ALDE Timiș, a ținut să se ocupe, cu precădere, de semnarea câtorva proiecte importante pentru Timișoara și timișoreni, precum: centura Timișoarei, descărcarea de pe centură (la Sânandrei), legătura feroviară Aeroport Timișoara – Gara de Nord, investiții la Spitalul CF Timișoara, reabilitarea Gării de Nord Timișoara, investiții privind fluidizarea și siguranța traficului rutier, PUG-ul pentru Timișoara precum și extinderea Aeroportului Traian Vuia Timișoara.

În decembrie 2018 Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire a Municipiului Timișoara Sud, în valoare de 58 milioane de euro. Lungimea totală a obiectivului este de 25,69 km iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Deasemenea, Ovidiu Sîrbu, a avizat Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții „Drum de legătură autostrada A1 Arad – Timișoara DN69, județ Timiș”, în valoare de 58 milioane euro, obiectiv pe care și l-a asumat din ziua în care a fost numit Secretar de Stat ALDE în cadrul Ministerului Transporturilor.

Referitor la Gara de Nord Timișoara, care știm cu toții cum arată,  în bugetul Ministerului Transporturilor a fost aprobată suma de 16 milioane lei pentru reabilitarea și modernizarea acesteia

Deasemenea, în martie 2019, Ovidiu Sîrbu, a venit cu ideea de a realiza o legătura feroviară de la Aeroportul Timișoara spre Gara de Nord, inclusă în PUG.

În perspectivă de lungă durată se propune configurarea prevederilor strategice de dezvoltare spațială (din punct de vedere al infrastructurii destinate circulațiilor) adoptată în faza de Masterplan și constă în următoarele măsuri:

  • Realizarea unei centuri feroviare (ocolitoare a municipiului Timișoara prin Nord, pe direcția Arad-Lugoj) în principal pentru a devia traficul de marfă pe C.F. ce traversează actualmente municipiul);
  • Poziționarea în subteran a celor două gări principale (Gara de Nord și Gara de Est) precum și a căii ferate dintre acestea, păstrându-se, în principiu, poziția gărilor și traseul căii ferate dintre acestea, desfășurată pe o distanță de aproximativ 8 km.

Ovidiu Sîrbu, Secretar de Stat ALDE în Ministerul Transporturilor: Din ziua în care am fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, una din prioritățile mele a fost și va rămâne siguranța cetățenilor participanți la trafic. Prin urmare, în județul Timiș, în perioada imediat următoare, se vor demara lucrări de modernizare la nivel de trecere cu calea ferată, respectiv intre stațiile: 1.-Lugoj-Sinia 2.-Recaș-Remetea Mare 3.-Sacoșu Mic-Buziaș 4.-Timișoara Nord-Arad

Am avizat favorabil Planul Urbanistic General pentru Municipiul Timișoara. Planul Urbanistic General (PUG) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului și de dezvoltare a Municipiului Timișoara și constituie cadrul legal pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare pentru și în folosul timișorenilor.Vreau să-i asigur pe toți cetățenii municipiului Timișoara de susținerea mea, ca acest Plan Urbanistic General să fie pus în aplicare cât mai repede, deoarece Timișoara are nevoie de dezvoltare. Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021 își întâmpină oaspeții cu noi investiții pentru Aeroport Traian Vuia. În acest sens am avizat următoarele proiecte:
– Construire terminal sosiri curse externe pasageri – 28.453.000 lei;
– Achiziție două autospeciale PSI – 8.822.160 lei;
– Achiziție sistem integrat pentru controlul de securitate – 52.910.402 lei.
Toate aceste investiții vin în întâmpinarea pasagerilor respectiv a cetățenilor care vor tranzita Timișoara.

În calitate de Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor, voi promova și susține toate proiectele de infrastructură, pentru ca Timișoara să fie poziționată pe harta țării acolo unde îi este locul.

 

Nu în ultimul rând, pentru că sănătatea este prioritară pentru cetățeni, iar spitalele au nevoie de investiții pentru modernizare și renovare, Secretarul de Stat din partea ALDE a susținut și obținut în 2019, pentru Spitalul CF Timișoara, o suma de șase ori mare pentru investiții, decât în bugetul pe anul precedent.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ce vrajeala au astia in ei, auzi au avut ei ideea de a face o linie de tren intre aeroport si gara de nord, cand despre aceeasta linie se vorbea prin 2000 undeva in italia la un summit de dezvoltare a orasului, ei na in perioada aia nu avea ciuhandu facebook sa se laude, ca daca avea plangea si boc astazi.

    • Corect, planul a aparut prin 2008-2009. Prin 2013 am scris la Primarie, mi s-a raspuns ca e in plan, s-au gandit altii inaintea mea, se va face, sa stau linistit. Dupa socoteala mea e nevoie de extinderea liniei de tren cu 1.4km spre Giarmata Vii (vreo saptamana de lucru, nu e tren de viteza), un macaz si o platforma-peron, si un automotor care sa penduleze la fiecare ora. Exista linie de tren pana la cartierul Aeroport, mai e nevoie de 800m extindere doar, iese in magistrala Timisoara-Lugoj inainte de Remetea.

  2. Miroase a campanie electorală.

  3. Și unde sunt realizările? Pana acum nu am auzit de dumneata în Timișoara. Pe hârtie… Fac și eu multe.

  4. Bla,bla,bla………