Site icon Opinia Timisoarei

Oportunitățile de afaceri în Polonia pentru firmele din Timiș, prezentate la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Zeci de companii prezente

TIMISOARA. Reprezentanții Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Polonia-România au fost prezenți la Centrul Regional de Afaceri pentru o întâlnire cu firmele din Timișoara pentru a le prezenta domeniile în care companiile timișene pot stabili parteneriate cu cele din Polonia.

Gazdă a fost Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, iar în sala de la CRAFT au venit reprezentanți a aproape 40 de firme din Timișoara și din județ.

În cadrul „Doing Business in Poland” au fost detaliate diferite aspecte ale posibilelor colaborări între firmele din Timiș și cele de pe piața poloneză.

De asemenea, a fost prezentată și Enterprise Europe Network, o rețea de afaceri transfrontalieră care oferă sprijin întreprinderilor mici și mijlocii pentru a inova și a se dezvolta la nivel internațional. Este cofinanțată de programele COSME și Orizont Europa ale Uniunii Europene.

„În 2023, în urma unei vizite a doamnei Florica Chiriță la Ambasada Poloniei din București, s-a discutat despre participarea firmelor din Polonia la Forumul Internațional de Afaceri Timisoara 2024. Atunci, la recomandarea Ambasadei am luat legătura cu Camera Bilaterală Polonia – România și la vremea respectivă la Forum au participat 11 firme din Polonia. Astăzi Camera de Comerț Bilaterală a revenit la Timișoara pentru a prezenta firmelor noastre piața poloneză. Polonia este unul dintre cei mai importanți parteneri de comerț ai României, conform statisticilor volumul schimburilor comerciale a atins un nivel record de aproape 12 miliarde de euro, iar Polonia este cel de-al patrulea furnizor de produse poloneze pe piața românească și cel de-al șaselea dintre piețele de desfacere a produselor românești pe piața poloneză. La nivelul județului Timiș, conform Registrului Comerțului, sunt 95 de firme cu asociați din Polonia, cu un capital de aproximativ 10 milioane și jumătate. Astăzi evenimentul nu este destinat prezentării pieței timișene, ci este destinat prezentării pieței poloneze, cum poate o firmă din Timiș să facă afaceri pe piața poloneză. Toți intervenienții vor vorbi despre cadrul fiscal, cadrul juridic, logistică și transporturi, e-comerce pentru ca firmele timișene prezente să identifice împreună niște domenii de colaborare fiabile. Apoi va urma un forum de afaceri”, spune Rodica Olinic, purtător de cuvânt al CCIA Timiș.

Adam Sobieszkoda, Director Executiv Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polonia-România a recunoscut că rezultatele de la forumul de afaceri de acum 2 ani au făcut ca delegația poloneză să revină la Timișoara.

”Astăzi organizăm un eveniment pentru companii românești, companii timișene care sunt interesate de colaborarea cu companiile poloneze, sau care sunt interesate să investească în Polonia sau să intre pe piața poloneză. Vom prezenta cum arata situația, vom vorbi despre aspecte juridice, fiscale și așa mai departe, vom vorbi și despre sectoarele care sunt de mare interes și pentru companiile românești. Când vorbim despre cifre, schimburi comerciale, este spre 12 miliarde de euro, 8 miliarde exportăm din Polonia în România și importăm de aproape 4 miliarde de euro, dar noi observăm că interesul este în creștere. Am ales Timișoara pentru că acum doi an am participat la un eveniment organizat de CCIAT, Forumul de Afaceri și am revenit special pentru a promova piața poloneză” spune Adam Sobieszkoda, Director Executiv Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polonia-România.

Colaborarea între Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș și partenerii polonezi a început încă din 2007, când reprezentanții CCIAT au fost prezenți la aniversarea a 157 de ani de la crearea CCI Cracovia. Au urmat vizite ale reprezentanților diplomației poloneze la Timișoara sau misiuni economice în ambele țări ale diferitelor delegații.

Legături noi de afaceri s-au format și la Forumul Internațional de Afaceri de la Timișoara din 2024.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version