Opinia Timisoarei

Opiniatimisoarei.ro, pe primul loc pentru a treia oara. Cele mai bune firme din judet, premiate de CCIAT, la Gala Excelentei in Afaceri – Topul Firmelor din Judetul Timis 2018

TIMISOARA. S-au decernat ‘Oscarurile’ excelentei in afaceri la Timisoara, in cadrul unui eveniment traditional de marca organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis.

Sute de oameni de afaceri au luat parte, si anul acesta, la Gala Excelentei in Afaceri – Topul Firmelor 2018, care a premiat cele mai bune firme din judet conform rezultatelor obtinute in 2018.

Anul acesta, 1.814 firme au reusit sa se claseze pe locurile I, II si III intr-unul dintre cele 7 domenii de activitate premiate Cercetare-Dezvoltare si High-Tech; Industrie; Agricultura, Silvicultura, Pescuit; Constructii; Servicii; Comert; Turism.

Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis a organizat un spectacol de exceptie la cel mai important eveniment al mediului economic din vestul tarii. Pe rand, laureatii au urcat pe scena pentru a-si primi onorantele distinctii.

„Este o noua editie a Galei Excelentei in Afaceri. Este a 26-a si ne bucuram ca avem foarte multe firme premiate. 1814 firme primesc premiile de la I la III, nu sunt toate alaturi de noi in sala, dar sunt foarte multe, avem aproape 900 de firme in sala. Ne bucuram foarte mult ca acest eveniment, anul acesta, sta sub semnul internationalizarii, care a devenit prioritate strategica pentru Camera de Comert. La aceasta editie s-au alaturat laureatilor si delegatiile care au participat la Forumul International. Sunt alaturi de noi delegatia Republicii Cehia, cea rusa, Grecia, Serbia. Sunt toti alaturi de noi si ma bucur foarte mult ca putem sarbatori laureatii in prezenta acestora”, a spus Florica Chirita, presedintele executiv al Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis.

Laureatii editiei de anul acesta au fost stabiliti conform unei metodologii ce se aplica la nivel national, clasamentul reunind peste 10.232 de firme care au indeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un numar de 31.118 care au depus bilantul contabil pentru exercitiul financiar trecut.

Printre premianti s-a numarat si Opinia Timisoarei. Firma care editeaza site-ul nostru de stiri, Ripensis Media Trust, a luat Locul I la profit in 2018 in judetul Timis la categoria Servicii – Mass Media, fiind al treilea an consecutiv in care a urcat pe prima treapta a podiumului.

Dragi cititori, ne inclinam si va multumim, pentru ca fara voi n-am fi ajuns aici.

Premiile au fost inmanate de conducerea CCIAT, oficiali ai administratiei publice locale si regionale, reprezentanti ai corpului diplomatic, personalitati ale mediului universitar, oameni de arta si cultura.

Topul Firmelor reuneste anual aproximativ 900 de participanti, reprezentanti de marca ai mediului de afaceri, administratia publica, institutii si servicii deconcentrate din teritoriu, magistrati, oficiali ai misiunilor diplomatice in Romania, universitati, institutii de cultura, asociatii de afaceri, camere de comert din tara si strainatate, colaboratori si parteneri ai CCIA Timis.

Participantii la Topul Firmelor din Judetul Timis s-au bucurat si de momente artistice de exceptie, invitati speciali fiind artistii de la Brio Sonores.

VIDEO: George Stefanita

Exit mobile version