Opinia Timisoarei

Operatiunea ‘Ghilotina’ continua, la Timisoara. Se vor taia cablurile si stalpii de pe bulevardul Sudului

TIMISOARA. La sfarsitul saptamanii, pe bulevardul Sudului din Timisoara va avea loc o noua interventie a angajatilor Primariei Timisoara pentru a reteza cablurile, dar si stalpii de la marginea drumului.

CITESTE SI: Atentie, soferi! Se inchide traficul pe bulevardul Sudului din Timisoara 

Pana vineri, 21 august, operatorii au timp sa isi mute firele in subteran, pe tronsonul cuprins intre bulevardul Liviu Rebranu si strada Oglinzilor.

„Primăria Municipiului Timișoara are în derulare un proiect major de extindere și modernizare a bulevardului Sudului. În cadrul acestor lucrări, se trece la dezafectarea stâlpilor, ceea ce înseamnă și trecerea în subteran a cablurilor aeriene de transmisii de date/voce. Operatorii au fost notificați ca până vineri, 21 august 2020, să își relocheze toate cablurile de pe bulevardul Sudului, de la liniile de tramvai până la strada Oglinzilor.

Menționăm că în decurs de 3 săptămâni vor fi finalizate, în cadrul lucrărilor de modernizare, canalizaţiile subterane, până atunci existând varianta utilizării canalizațiilor subterane funcționale ale unora dintre operatorii privați”, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

Va reamintim, Bulevardul Sudului a intrat in reabilitare, la inceputul lunii iulie. Va fi extins la 4 benzi de circulatie, intre bulevardul Rebreanu si fosta strada Lidia. Pe marginea soselei vor fi facute parcari si trotuare, dar si piste de biciclete.

Santierul nu ar trebui sa dureze mai mult de 10 luni. Valoarea totala a investitiei in modernizarea bulevardului Sudului se ridica la peste 2 milioane de euro, iar durata de executie este de 10 luni.

Exit mobile version