Site icon Opinia Timisoarei

Operațiune fulger. Braconieri din Timiș și Arad, ridicați de polițiști, cu tot cu pradă. Foloseau setci și harpoane la șalău și somn. VIDEO

TIMIȘ. Șase percheziții au avut loc în județele Timiș și Arad la braconieri piscicoli. Polițiștii au confiscat sute de unelte de pescuit ilegale, dar și pește.

CITEȘTE ȘI: Pescar prins de polițiști cu plase ilegale pe o baltă, lângă Timișoara

”La data de 4 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Arad și Timiș, la locuințele unor persoane bănuite de braconaj piscicol.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că în perioada ianuarie – aprilie 2026,

6 bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 57 de ani, din Bata, Ostrov, Birchiş, Făget și Giarmata, ar fi deținut și folosit fără drept, unelte de pescuit comercial (setci), ar fi pescuit prin metoda greblării / harponării și ar fi comercializat peștii prinși, pe raza mai multor județe, fără a deține documente de proveniență”, a transmis Poliția.

În urma perchezițiilor, la locuințele braconierilor au fost găsite peste 350 de ancore cu ghiară triplă, 8 setci, 6 pripoane, o barcă pneumatică cu motor, o armă cu aer comprimat supusă autorizării, 11 cartușe nepercutate calibrul 16mm și pese 10 kilograme de pește, din specia somn și șalău. Toate acestea au fost confiscate de oamenii legii.

5 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version