TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de practică derulate în cadrul UPT urmăresc dezvoltarea competențelor tehnice, antreprenoriale și de comunicare, facilitând totodată interacțiunea directă dintre studenți și mediul economic.
În data de 24 iunie 2026, la sediul Cowork Timișoara, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului Open Space Lab, organizat în cadrul proiectului „Perform-UP – Stagii de practică și performanță academică pentru studenții de la UPT în domeniile Electronicii, Telecomunicațiilor și Tehnologiilor Informaționale”, Cod SMIS 310508.
Proiectul, demarat la 1 noiembrie 2024 și cu o durată de implementare de doi ani, are ca obiectiv principal sprijinirea studenților din anul III în identificarea unor locuri de practică relevante în companiile de profil. Pe parcursul implementării, participanții au beneficiat de activități dedicate dezvoltării competențelor socio-emoționale, cursuri de antreprenoriat, precum și sesiuni de îndrumare pentru elaborarea CV-ului și a scrisorii de intenție.
Evenimentul Open Space Lab a avut ca scop facilitarea dialogului dintre studenți și reprezentanții mediului economic din Timișoara. La această ediție au participat peste 50 de studenți din anul III ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, membri ai grupului țintă al proiectului.
Din partea Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale au participat conf.dr.ing. Septimiu Mischie, managerul proiectului, conf.dr.ing. Adrian Popovici, expert grup țintă, precum și ș.l.dr.ing. Liliana Mâțiu-Iovan, director al Departamentului MEO.
În cadrul evenimentului, studenții au fost organizați în echipe, în funcție de proiectele dezvoltate fie cu ajutorul echipamentelor achiziționate prin proiectul Perform-UP, fie în colaborare cu companii partenere. Beneficiind de sprijinul unor specialiști cu experiență în domeniul afacerilor, participanții au fost îndrumați să își transforme realizările tehnice în produse cu potențial de piață, utilizând metoda Lean Canvas.
Astfel, studenții au analizat aspecte esențiale pentru dezvoltarea unui produs: identificarea problemelor pe care acesta le rezolvă, definirea soluțiilor propuse, stabilirea categoriilor de beneficiari, analiza concurenței și conturarea identității produsului.
Ulterior, fiecare echipă a interacționat cu câte trei mentori proveniți din mediul economic, care au evaluat proiectele din perspectiva caracteristicilor tehnice, a segmentului de piață vizat și a potențialului comercial, oferind totodată recomandări privind modul de prezentare în fața juriului.
La final, un juriu alcătuit din patru reprezentanți ai unor companii din Timișoara a evaluat toate proiectele participante, stabilind clasamentul final. În cadrul competiției au fost acordate premii în valoare totală de 12.000 de lei.
Premiul I a fost câștigat de echipa formată din studenții Andreea Vârlan și Alexandru Cotuna, pentru proiectul „Sistem de decodare în timp real a codului Morse”. Soluția propusă poate fi adaptată pentru integrarea pe un scaun rulant destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Premiul al II-lea a revenit studentelor Bianca Bulzan, Iulia Maier și Marusia Maxim, pentru proiectul „Robot mobil cu Raspberry Pi 4B comandat de la distanță”, un robot autonom ce poate fi utilizat pentru efectuarea în condiții de siguranță a operațiunilor de deratizare și dezinsecție.
Premiul al III-lea a fost obținut de studenții Ali Walyd și Faraz Daradaiezadeh, care au dezvoltat o platformă educațională bazată pe Raspberry Pi 4, destinată învățării roboticii.
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

