Opinia Timisoarei

Opel burdusit cu tigari de contrabanda, tras pe dreapta de politistii de Frontiera din Timis. Cu ce s-a ales carausul?

TIMIS. Au blocat drumul spre frontiera, catre localitatea Partos, si au verificat fiecare masina care a trecut prin zona. Politistii au organizat un filtru la sfarsit de saptamana si imediat le-a cazut in plasa un traficant de tigari de contrabanda.

Oamenii legii de la sectorul de frontiera Deta au tras pe dreapta un Opel condus de un barbat de 54 de ani din Timis. Cand au deschis autoturismul politistii au descoperit mai multi saci negri din plastic in care se gaseau aproape 5000 de pachete de tigari Monte si Marble, in valoare de peste 60.000 de lei. Soferul nu avea niciun fel de acte pentru tigari.

Carausul a ramas fara marfa si s-a ales cu dosar penal pentru detinere  in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 tigarete.

Exit mobile version