Omul de afaceri Georgica Cornu sare la gatul lui Moise Guran! Cu ce l-a suparat de Regele Asfaltului din Banat realizatorul Biziday?

TIMISOARA. Una dintre emisiunile economice pe care le realizeaza cu succes la TVR Moise Guran l-a infuriat pana peste poate pe cunoscutul om de afaceri din Timisoara Georgica Cornu, supranumit si Regele Asfaltului din Banat.

La emisiunea Biziday,  Moise Guran a comentat pe marginea unor afaceri pe care una dintre  firmele controlate de Georgica Cornu le-ar fi avut cu Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare din Drobeta Turnu Severin.
In fapt, Cornu este nemultumit ca i-a fost asociate numele si societatea Confort SA cu un contract de livrare de carbune catre RAAN, despre care, omul de afaceri sustine ca nu a existat vreodata.

Georgica Cornu a trimis presei un comunicat. Iata-l mai jos

„In urma campaniei de dezinformare si manipulare derulata pe unele canale de televiziune, in special TVR 1 – in emisiunea Biziday, din data de 8 septembrie, realizata de  Moise Guran, doresc sa fac urmatoarele precizari:

Nu am administrat niciodata o firma care a avut sau are in derulare relatii comerciale cu Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare din Drobeta Turnu Severin. Acest lucru reiese foarte clar din certificatul constatator al S.C. CONFORT S.A. inregistrat la ORC Timis. Prin urmare nu am negociat si nu am semnat niciun contract cu Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare din Drobeta Turnu Severin.
CONFORT S.A. este o societate pe care presa o asociaza pe nedrept cu subsemnatul, va informez ca aceasta firma nu a fost administrata niciodata de subsemnatul Georgica Cornu. in aceasta companie am fost si sunt actionar minoritar. Confort S.A., societate in care subsemnatul este actionar minoritar, asa cum am subliniat mai sus, a castigat pe baza de licitatie mai multe lucrari de investitii la RAAN datorita pretului cel mai mic. Din informatiile pe care le detin, in calitate de actionar, lucrarile de baza din contracte si cele suplimentare din actele aditionale au fost impuse de beneficiar, respectiv de conducerea operativa si Consiliul de Administratie al RAAN.

In ultima perioada s-a dat publicitatii informatia ca Georgica Cornu si firmele pe care le conduce a livrat carbune de proasta calitate catre RAAN. Precizez clar si raspicat: Georgica Cornu si firmele pe care le conduce nu au livrat NICIODATA carbune catre RAAN!

Problemele majore si datoriile RAAN:
-Carbune de proasta calitate achizitionat la supra pret de pe piata, transportat de societati capusa.
-Minus din stocul de carbune circa 250.000 tone anual
-Angajarea unei productii de Apa grea fara a avea comenzi ferme sau o piata de desfacere. La data intrarii RAAN in insolventa aceasta avea in stoc apa grea in valoare de peste 400 milioane de lei. Pana in prezent stocul a crescut, iar in rezerva de stat a Romaniei se afla apa grea pentru a acoperi necesarul pentru urmatorii 50 de ani.
-Furnizarea energiei termice catre populatia din Drobeta Turnu Severin s-a facut in scop electoral. La data intrarii in insolventa RAAN avea de incasat de la populatie peste 10 milioane de euro, plus penalizari.
-Angajarea de lucrari de investitii pentru care nu au fost asigurate resurse financiare. De exemplu instalatia de slam dens, echipament de importanta vitala pentru functionarea RAAN.

In concluzie, doresc sa precizez ca Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare din Drobeta Turnu Severin a intrat in insolventa din cauza managementului defectuos din ultimii ani. Responsabili pentru aceasta situatie ingrata in care se afla RAAN sunt cu certitudine Consiliile de Administratie si managerii care s-au succedat de-a lungul vremii la comanda Regiei. in opinia mea, acesti oameni trebuie sa isi justifice averile exorbitante si nejustificate, averi care cu siguranta se apropie de valoarea datoriilor curente ale RAAN.

Doresc sa precizez ca de-a lungul timpului companiile pe care le-am administrat direct au platit Statului Roman taxe si impozite in valoare de peste 30 de milioane de euro,  peste 70 de milioane de euro comisioane si dobanzi catre banci si cel mai important am creat peste 4.000 de locuri de munca. Rezultatul? Un prejudiciu creat de catre Statul Roman in valoare de aproximativ 500 milioane de euro, prejudiciu care a dus la intrarea societatilor pe care le conduc in insolventa sau in unele cazuri, sechestru pe proprietati si bunurile personale. Cu toate acestea, sunt in continuare denigrat la presiunea unor grupuri mari de interese care au ca obiectiv scoaterea mea de pe scena mediului de afaceri”, se arata in comunicatul semnat de Georgica Cornu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Daca ar sari si cu bani la cei care le-a tras teapa ce bine ar fi.

  2. Sa facem un sondaj: Cine minte Cornu sau Guran ? Pariu ca va castiga detasat dom’ Gergica, >95 %.
    Sa fie un complot ? Toti din Timisoara si Drobeta stiu ca dl. Cornu e proprietarul Confort-ului.

  3. Toti matrafoxatii astia regi si baroni zic asa: nu am facut nimic, n-am luat nimic, nu sunt acte (uneori, ce-i drept, nu sunt deloc, nici ale lor de nastere), nici mama nu stiu cine este. E curios cum de mai exista, existenta fara acte fiind considerata delict si pedepsita de lege. Mai serios, baietii, fosti sau actuali securisti si/sau amici de securisti se pricep la a face sa li se piarda urma, in special in privinta banilor – complici la putere sunt destui.
    Si asta minte ca si ilici in privinta trecutului/prezentului/viitorului, y compris ala propriu.