Opinia Timisoarei

E oficial: social-democratul Titu Bojin va candida la sefia CJT! Primarii PSD din judet i-au cerut acest lucru

BUZIAS. Titu Bojin, presedintele PSD Timis, va candida, la alegerile locale din 2012, pentru fotoliul de presedinte al Consiliului Judetean Timis. Acesta a fost cel mai bine cotat dintre social-democrati, pentru functia de la CJT, in sondajul din noiembrie.

Astazi dupa-amiaza, a avut loc, la Buzias, o sedinta de Birou Permanent Judetean largit din care fac parte atat membrii conducerii judetene ai PSD Timis, cat si toti primarii din judet.

Cu totii au votat, in unanimitate, propunerea lui Marcel Mihoc, trezorierul PSD Timis, ca Titu Bojin sa fie candidatul partidului pentru sefia Consiliului Judetean Timis.

PSD Timis a facut, in noiembrie, anul trecut, un sondaj de opinie in care cel mai bine cotat PSD-ist pentru aceasta functie a fost chiar Titu Bojin. Urmeaza ca pana in luna iunie, PSD si PNL sa mai faca, in tandem, si alte sondaje de opinie pentru stabilirea candidatilor.

Exit mobile version