Opinia Timisoarei

Occupy Timisoara 12 mai – manifestatie cu doi oameni in Piata Victoriei! VEZI FOTO!


TIMISOARA. Tam-tam mare pe retelele de socializare in legatura cu miscarea Occupy Timisoara, unde au fost chemati mii de tineri sa protesteze! La ora 17, in centrul orasului era un singur protestatar!

Bogdan Bocsa a venit impreuna cu Andrei Costantinescu. Bogdan era „imbracat“ cu afise pe care erau scrise mesaje precum „Hotii sa plateasca datoria tarii“, „12 mai – revolutie globala. Cea mai buna cale pentru a ne realiza visele este trezirea!“, „Nu dictaturii coorporatiste, Nu globalizarii“ etc. Andrei il sustinea fara vreun fel de pancarte: „Cu doi oameni nu poti schimba o mentalitate, un sistem. Ar trebui sa se nasca cineva ca Ghandi sau Luther King ca sa se mai poata face ceva“.

Nu au trecut nici 10 minute ca politistii locali i-au si luat la intrebari. Dupa alte cinci minute, jandarmii au parut in zona. „Buna ziua. Cartile de identitate, va rog. Si autorizatia de protest“. Cum cei doi tineri nu aveau autorizatie, jandarmii i-au convins sa renunte la pancartele pline de mesaje scapand de o amenda de cateva sute bune de lei.

Actiunea Occupy se desfasoara in 12 mai la nivel global. Am iesit si noi in Piata Victoriei pentru a protesta impotriva dictaturii corporatiste, impotriva elitelor financiare care ne conduc destinele si impotriva coruptiei si a mafiei care ne conduce tara“, a spus Bogdan Bocsa.

El a adaugat ca actiunea lor promoveaza educatia si cultura si sanataea si ca doreste o justitie libera, libertate si romanii sa primeasca inaopi tot ce s-a furat pana acum.

Sa nu mai fie inechitate sociala. Adica, la nivel mondial, 1% din populatie sunt bogati care se tot imbogatesc si 99% traiesc si stagneaza intr-o mediocritate vecina cu saracia“, a mai spus principalul protestatar din Piata Victoriei din Timisoara.

Actiunea de protest a celor doi tineri nu a durat mai mult de 10-15 minute. Suficient insa pentru ca unii dintre timisorenii in etate care au trecut prin zona sa spuna „Vai si-amar de capul lor. Vor sa atraga si ei atentia. Pe vremea mea nu se facea sa ceva“.

Exit mobile version