Opinia Timisoarei

O noua premiera marca Teatrul Merlin, la Timisoara. Micutii sunt asteptati la spectacol cu o serie de surprize. FOTO!

TIMISOARA. Micutii timisoreni sunt asteptati, din nou, la teatrul de papusi. O noua premiera va avea loc la sfarsitul saptamanii, de data aceasta, a spectacolului-musical Vrajitorul din Oz.

„Am pornit cu o echipa de somitati, de la regizor, la muzica, la light-design. Ideea a fost sa lucram si cu animatie video, cu proiectii video si sa lucram cu actorii din teatrul nostru si a iesit un spectacol deosebit”, a spus Laurentiu Plesa, directorul Teatrului Merlin.

Adaptarea textului este una deosebita, menita sa ii faca pe micuti sa zareasca drumul spre maturizare.

„E un spectacol in care prieteniile sunt foarte importante. Drumul spre Oz este, de fapt, un drum al maturizarii. Fiecare copil care va vedea acest spectacol va intelege altfel. Este un spectacol potrivit si pentru copiii de 6 ani si pentru cei de 10 ani, fiecare va vedea altceva”, a spus Miruna Radu, cea care a montat spectacolul.

„Muzica am facut-o cat am putut de bine. Am pastrat un pasaj din muzica acestui spectacol in urma cu aproximativ 30 de ani, iar restul este totul nou, este o creatie noua, compusa special pentru acest spectacol. Daca iese asa cum ne-am propus, va fi un spectacol modern, care ii va pregati pe copii pentru viata. Este un spectacol care se naste din relatii intre oameni”, a spus Ilie Stepan, compozitorul liniei melodice a spectacolului.

Avanpremiera spectacolului Vrajitorul din Oz va avea loc vineri, in 13 mai, iar premiera duminica, in 15 mai, iar ambele reprezentatii vor incepe de la ora 11.

In plus, actorii vor incepe, in curand, un turneu prin tara, si vor juca pe scenele din Galati, Brasov si Oradea.

 

Exit mobile version