Opinia Timisoarei

O multime de puscariasi, liberi la Timisoara. Ies pe poarta Penitenciarului Popa Sapca si scapa de pedepse, cu ajutorul legii. Unii sunt periculosi

TIMISOARA. Primii detinuti au iesit deja pe poarta Penitenciarului din Timisoara si au scapat de pedepse. O noua lege le permite, iar unii dintre ei sunt periculosi.

CITESTE SI: ‘E mort totul. Nu se vinde si nu se cumpara nimic’. Zona din Banat in care nimeni nu se incumeta la tranzactii imobiliare, desi sunt cele mai ieftine din Romania 

De la Penitenciarul Timisoara joi, in prima zi de aplicare a legii care le permite unor detinuti sa aiba parte de o reducere a pedepsei din cauza conditiilor de incarcerare, au fost eliberati primii 9 puscariasi. Vineri a mai iesit unul, iar alti 120 de puscariasi vor fi eliberati rand pe rand saptamana viitoare. Cu totii beneficiaza de prevederile noii legi a recursului compensatoriu.

Printre cei eliberati se pot afla chiar si cei care au fost incarcerati dupa ce au fost condamnati inclusiv pentru fapte cu violenta. Este vorba de detinuti care si-au ispasit o buna parte din pedeapsa in alte inchisori, de maxima siguranta, apoi au fost transferati la Timisoara unde e regim deschis si semi deschis.

Cu alte cuvinte, printre ei s-ar putea afla violatori, talhari si chiar criminali, insa deocamdata conducerea Penitenciarului nu a precizat cati dintre cei care sunt sau vor fi eliberati au avut condamnari la peste 7 ani de puscarie.

Legea privind recursul compensatoriu, care prevede ca pentru fiecare 30 de zile executate in conditii necorespunzatoare, fiecare detinut va beneficia de sase zile considerate efectuate, a intrat in vigoare joi.

CITESTE SI: 2 morti si 2 raniti, intr-un grav accident pe soseaua Arad – Timisoara 

Conform legii, conditiile necorespunzatoare se refera la cazarea intr-un spatiu mai mic sau egal cu 4 mp/detinut, care se calculeaza, excluzand suprafata grupurilor sanitare si a spatiilor de depozitare a alimentelor, prin impartirea suprafetei totale a camerelor de detinere la numarul de persoane cazate in camerele respective, indiferent de dotarea spatiului in cauza; lipsa accesului la activitati in aer liber; lipsa accesului la lumina naturala sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilatie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilitatii de a folosi toaleta in privat si de a se respecta normele sanitare de baza, precum si cerintele de igiena;existenta infiltratiilor, igrasiei si mucegaiului in peretii camerelor de detentie.

Perioada pentru care se acorda zile considerate ca executate in compensarea cazarii in conditii necorespunzatoare se calculeaza incepand cu 24 iulie 2012.

Exit mobile version