Promulgarea Legii interoperabilităţii înseamnă îndeplinirea uneia dintre obligaţiile asumate de România prin PNRR. Conform declaraţiilor tuturor celor implicaţi în elaborarea sa, aplicarea acesteia va însemna sfârşitul dosarului cu şină, dar şi implementarea schimbului automat de informaţii între sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice, astfel încât, odată ce unele date referitoare la o persoană fizică există în platforma naţională de interoperabilitate, acestea să poată fi accesate în timp real de entităţile publice fără ca acestea să mai poată solicita contribuabililor înscrisuri doveditoare.
„Funcţionarii publici vor avea acces în timp real la toate informaţiile existente pe platformă, fiind necesar ca persoana fizică, cetăţeanul, să prezinte doar actul de identitate. Bineînţeles, datele şi informaţiile personale vor fi tratate cu necesară confidenţialitate şi cetăţenii vor putea oricând să verifice cine şi de ce le-a accesat datele.” scrie deputatul REPER de Timiş, Daniel Toda, unul dintre iniţiatorii actului normativ.
„A fost un efort colectiv şi de durată, însă reprezintă reforma de care cetăţenii aveau nevoie pentru a termina cu birocraţia apăsătoare, cu acele cozi din faţa unui birou dotat cu un funcţionar plictisit şi la care îti pierzi orice speranţă că România se va schimba sau că tu nu îţi vei pierde şi ziua următoare fiindcă ai uitat vreo foaie absolut necesară.” descrie deputatul Toda efectele practice ale acestei legi.
Dincolo, însă, de ceea ce înseamnă această lege, până la aplicarea sa efectivă va mai trece o perioadă fiindcă este necesar să fie creată platforma guvernamentală în care să fie încărcate datele necesare, precum şi accesul la acestea cu respectarea protecţiei datelor cu caracter confidenţial.