O afacere locala de familie reuseste sa puna Timisoara pe harta oraselor care reduc poluarea cu plastic. Casutele cu apa AquaStrop sunt cea mai simpla metoda de a limita folosirea PET-urilor si de a le raspandi in mediul inconjurator

Protecția mediului, o poveste de adormit copii?

În ultimele trei decenii volumul deșeurilor de ambalaje s-a mărit de cinci ori, reprezentând mai bine de o treime din conţinutul gropilor de gunoi. Plasticul și derivaţii săi au devenit indispensabili vieţii noastre, majoritatea ambalajelor și a obiectelor utilizate frecvent fiind fabricate din fibre de plastic. Deși pare incredibil, acest material provine din prelucrarea celei mai valoroase resurse a Terrei – ţiţeiul. Producţia de plastic utilizează aproximativ 8% din producţia globală de petrol. Poate acest fapt nici nu pare așa de relevant ca cel legat de perioada de descompunere a plasticului în mediul natural și anume sute de ani, perioadă în care lent se degajează în atmosferă o toxină foarte periculoasă numită dioxină, vinovată pentru producerea și agravarea unor boli incurabile.

Nu e de mirare că ultimii ani au adus la nivelul planetei discuții interminabile pe tema protecției mediului inconjurător prin limitarea folosirii ambalajelor din plastic. Măsurile impuse nu au adus însă schimbarea dorită, deși există legislație europeană și obligații asumate. România este încă departe de țările cu tradiție în folosirea sustenabilă a resurselor, numite țări verzi.

Timișoara încearcă de ani buni să țină pasul în domeniu, însă este foarte greu să implementezi politici verzi, care implică și colectare selectivă, și o atitudine prietenoasă față de mediu, și conștientizarea poluării prin folosirea mașinii personale în loc de transport public, evitarea cumpărării produselor cu ambalaj ne-reutilizabil, etc.

O soluție inedită și neașteptată pentru reducerea poluării cu plastic vine de la o familie de italieni naturalizați în Timișoara, care au construit o afacere verde, cu efecte importante atât pentru protecția mediului cât și pentru a rezolva o componentă socială semnificativă.

AquaStrop – apă bună și mediu curat pentru Timișoara

Proiectul AquaStrop a luat naștere acum nouă ani cu scopul de a pune la dispoziția populației o sursă de apă potabilă filtrată, de calitate, răcită, plată și/sau carbogazeificată, pe tot parcursul anului, accesibilă tuturor locuitorilor atât din punct de vedere financiar cât și al facilității de alimentare – 24/24 ca timp, ușor de localizat vizual, amplasate în cartierele de blocuri.

Ulterior s-a dovedit că proiectul Aquastrop poate contribui la lupta contra utilizării excesive a plasticului iar obiectivul principal a devenit sensibilizarea populației asupra pericolului cauzat de utilizarea în exces a plasticului, în special a recipientelor din plastic de unică folosinţă – PET – care murdăresc si poluează mediul inconjurator.

Soluția propusă de AquaStrop este una economică și prietenoasă cu mediul înconjurător. Simplu și facil, dozatorul special filtrează, răceşte și carbonatează apa din rețeaua publică, fără folosirea plasticului în exces. Căsuța cu apă este un instrument menit să apropie cetățeanul de apa potabilă din conductele reţelei publice, apă sănătoasă, sigură și controlată, analizată trimestrial şi microfiltrată cu tehnologie de micro și ultra filtrare cu pulbere de Carbon Activ și săruri de Argint, în detrimentul achizițiilor excesive de apa îmbuteliată în PET-uri. Astfel se încurajează reutilizarea recipientelor din plastic și reducerea semnificativă a consumului de plastic pentru evitarea emisiilor în mediul înconjurator şi poluarea cu plastic rezultată în consecinţă”, spune Margherita Lenzini, director general al companiei care deține AquaStrop.

Anul 2021 minus 10 milioane de PET-uri de la AquaStrop

Conform datelor companiei, căsuțele cu apă au generat în anul 2021 o reducere considerabilă a poluării cu plastic, respectiv au reușit să evite punerii pe piață a peste 10 milioane de recipiente PET de 0,5 litri. După informațiile detaliate din raportul Jurnalului oficial al UE C283/61/ 10.08.2018, patruzeci de recipiente PET înseamnă un kilogram de plastic, înseamnă două kilograme de petrol, înseamnă aproape șapte kilograme de emisii de dioxid de carbon. Un calcul simplu arată că dacă este folosită o lună de zile, o căsuță AquaStrop reușește o economisire a până la șase sute de kilograme de plastic, a o mie două sute de kilograme de petrol, a trei mii opt sute de kilograme emisii de dioxid de carbon și o evitare a punerii pe piață a peste douăzeci și patru de mii de PET-uri.

Este uluitor ce poate face în materie de protecția mediului o căsuță cu o suprafață de 1-2 metri pătrați, cât au aceste spații, ușor de montat, cu aspect vizual plăcut și foarte utile pentru populație.

Căsuțele AquaStrop, inspirate după model italian, au fost concepute pentru a fi amplasate în proximitatea cartierelor, ușor de racordat la rețeaua de energie electrică și la rețeaua de apă publică, gândite să deservească două persoane simultan, ușor de folosit și avantajoase ca și cost pentru clienți.

Pentru a preîntampina eventuale probleme de nefuncționalitate și imposibilitatea de a deservi populația în permanență, căsuțele AquaStrop sunt dotate cu un sistem de alarmare și comunicare a diferitelor defecțiuni în timp real astfel încât orice problemă apărută să poate fi remediată în cel mai scurt timp posibil de echipele de intervenție ale companiei.

În acest moment sunt paisprezece căsuțe cu apă în Timișoara iar numărul lor ar putea crește dacă primăria ar găsi o deschidere mai mare către această inițiativă privată care trece dincolo de un business orientat spre profit. Pentru moment, în urma aprobării Regulamentului privind condițiile de desfășurare a activităților de comerț stradal pe raza Municipiului Timișoara, sunt așteptate anumite reacții din partea administrație publice locale, care în ultimii doi ani a tratat cu ostilitate proiectul, probabil și din cauza lipsei de reglementare și a schimbărilor politice generate de alegerile din 2020.

Până la intrarea într-o relație de normalitate cu municipalitarea, căsuțele cu apă sunt frecventate de tot mai multă lume, mai ales în perioada caniculară. Această vară a doborât toate recordurile de consum și încă mai sunt niște săptămâni fierbinți cu soare și temperaturi ridicate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mda, au făcut recent 2clitri de la 50 de bani la un leu. Apa de la rețea da ! Schimbați pozele și puneți-le pe cele cu un leu. Cică datorită recentelor probleme la nivel mondial etc.

  2. A fost și in cartierul Ronat, am luat de multe ori, atât apa plata cât și carbogazoasa, dar au avut grija unii cetățeni sa distrugă locasul in care se introduceau banii (probabil in scop de furt) drept urmare intr-o zi a venit firma și și-a demontat aparatul. Păcat, fiindca uneori se făcea coada, adică cerere exista! Dar exista și derbedei!

  3. Un proiect bun si care trebuie sustinut, nu ingropat! Intri într-un magazin, jumătate e ocupat cu PET-uri cu diverse ape si sucuri. Le cumperi, le duci acasa, apoi le arunci goale la gunoi. Verificați câte ambalaje din acestea aruncați pe săptămâna! Iar cu distrugerea casutei, este o problema de respect si educatie! Ce au putut fura? A meritat oare gestul?! Sunt convinsă că nu.

  4. Sa dublat prețul apei de la robinet!!??? $%% Să o bea ei atunci.

    • Aviz cârcotașilor necunoscători, căsuța cu apă nu servește apă ca la robinet, e adevărat ca sunt alimentate la rețeaua de apă a orașului, dar ele sunt prevăzute cu sisteme de filtrare care le găsiți în KFC, CINEMA CITY, PIZZA HUT, MC DONALD’S, SUBWAY… șamd, sucul care se servește acolo are același principiu de funcționare, diferența este că se adaugă esență. De 10 ani aceste aparate funcționează pe prețul de 50 de bani, timp în care toate elementele de funcționare ala unui aparat sau scumpit enorm, Co2, sistemele de plată, filtrele, curentul, combustibilul,etc….Fiecare are dreptul sa consume ce dorește, de unde dorește…dar să nu dezinformam.