Opinia Timisoarei

Nunta mare de romi bogati, cu alai de masini de lux, in familia Carpaci, la Timisoara! Ministru’ de Finante isi insoara nepotul cu o fata din clanul Ionelas. FOTO si VIDEO!

TIMISOARA. Sezonul de nunti si botezuri organizate de romii intorsi in tara de peste hotare este in toi la Timisoara. Cel mai asteptat eveniment are loc astazi in sanul clanului Carpaci, familie bogata de romi care a pregatit o petrecere de pomina. Isi unesc destinele nepotul lui lui Grado Carpaci, supranumit si Ministrul de Finante, cu nepoata lui Ionelas, care vor fi condusi la altar de 14 nasi. Mireasa este fiica lui Serif, fratele lui Sandner Ionel, zis si Ionelas.

Startul petrecerii s-a dat miercuri dupa-amiaza in curtea unei case imense de pe strada Eminescu, in plin centrul Timisoarei. Invitati de seama au sosit de peste mari si tari sa ii sarbatoreasca pe tinerii insuratei, Marco si Iasmina.

Intorsi din Franta, Italia sau Spania ori chiar din America, bastanii s-au dat jos de la volanele limuzinelor de lux si au mers sa duca darurile.

Doamnele si-au luat rochii de mii de euro, cumparate de prin Germania, iar domnii si-au expus masinile scumpe, Bentley, BMW, Ferrari sau Mercedes. Cum strada e destul de stramta si multe autoturisme se aflau parcate pe o parte si pe alta, romii nu le-au putut aseza chiar pe toate la vedere, in fata vilei.

Florin Salam si Guta sunt artistii care ii vor incanta pe petrecareti, acestia fiind nelipsiti de la nuntile de calibru ale romilor din Timisoara.

Nicolae Guta sustine un recital chiar in curtea vilei de pe strada Eminescu nr 12, iar manelistul Florin Salam va fi cap de afis la petrecerea care se va tine la sala mare a Centrului Regional de Afaceri din Timisoara pe care parintii mirilor au inchiriat-o pentru chef.

Mirele Marco, nepotul lui Grado Carpaci, zis si Ministru’ de Finante, si-a facut aparitia intr-o uniforma de parada de culoare alba cu fireturi galbene.

Politistii se afla in zona si urmaresc indeaproape ce se intampla.

UPDATE 1: Strada Eminescu, din vecinatatea Primariei Timisoara, a fost blocata de sirul de limuzine care aduceau nuntasii

In jurul orei 15.00 circulatia pe strada Eminescu din Timisoara a fost blocata de masinile de lux din care coborau nuntasii de la petrecerea clanurilor Carpaci si Ionelas.

Politistii i-au amenintat pe romi ca ii amendeaza daca nu-si muta autoturismele. Apoi au trecut la sanctiuni.

UPDATE 2: Politistii le strica nunta romilor la Timisoara? Ce le-au facut mai multor soferi de masini de lux?

Dupa ce i-au amenintat cu amenzi pentru ca au blocat strada Eminescu din plin centrul Timisoarei cu limuzinele, ca sa participe la nunta organizata in sanul clanurilor Carpaci si Ionelas, politistii au luat noi masuri impotriva petrecaretilor care au parcat aiurea masinile de lux.

Oamenii legii au lipit autocolante pe parbrizele unora dintre bolizii lasati pe spatiul verde si pe trotuare si se pregatesc sa ridice un BMW X6.

UPDATE: Politistii de la Ordine Publica l-au sanctionat pe Grado Carpaci pentru tulburarea linistii publice, intrucat din curtea casei sale rasuna muzica. Oamenii legii i-au rupt o amenda de 1000 de lei. Politistii locali au continuat si ei sa-i sanctioneze pe soferii care isi abandonasera autoturismele de lux pe trotuare, incurcand circulatia.

La scurt timp dupa ora 16.00, alaiul de nuntasi a parasit centrul Timisoarei si s-a indreptat spre vila miresei, pe bulevardul Mihai Viteazu. Politistii au supravegheat coloana si nu s-a produs niciun incident.

Exit mobile version