Opinia Timisoarei

Nicolae Robu vrea aqua-park de 20 de milioane de euro: Il vom avea pe cel mai mare din aceasta parte a Europei. Unde?

TIMISOARA. Timisoara are potential pentru amenajarea unui aqua-park de dimensiuni mai mari. Primarul Nicolae Robu nu vrea insa un asemenea parc acvatic la Timisoara, ci continua sa sprijine proiectul initiat de primarul comunei Dudestii Noi, colegul sau de partid Alin Nica.

Pana si consilierii locali considera ca Timisoara ar avea nevoie de un aqua-park. „Sambata si duminica este un exod spre Mako si Szeged, majoritatea timisenilor merg acolo. Ar trebui sa inceapa si in Timisoara un proiect pentru un aqua-park aici in oras, e pacat sa cheltuim banii acolo. Ceea ce s-a facut la Szeged s-a facut pe bani europeni”, a atras atentia alesul PDL Ovidiu Ciuhandu.

Primarul Nicolae Robu sustine insa ca primaria ramane partener la proiectul comunei Dudestii Noi.

„Aqua-parkul se va face, avem proiectul celui mai mare aqua-park din aceasta parte de Europa, pentru ca nu se poate sa facem ceva mai prejos decat ce este in strainatate, pe programele europene 2014 – 2020, vom vedea pe care vom aplica. Da, trebuie sa gasim si noi un loc unde sa poata merge lumea sa-si petreaca timpul liber, la un gratar, la picnic”, i-a raspuns Robu.

Nu se stie inca in ce maniera se vor putea obtine fonduri europene, mai ales in conditiile in care Romania si Uniunea Europeana nu au parafat acordul pentru exercitiul financiar 2014 – 2020. Oricum, Robu sustine ca nu crede ca un aqua-park mai mic nu ar avea succes in Timisoara.

Vom avea cel mai mare aqua-park din aceasta parte de Europa. Este un proiect in valoare de peste 20 de milioane de euro, pe care incercam sa il materializam pe fondurile europene 2014-2020. Sunt convins ca vom gasi consecventa prin care astfel de proiecte eligibile sunt finantate. Vorbim despre aquapark-ul de la Dudestii Noi, la zece kilometri de Timisoara. Acolo avem toate premisele pentru a realiza acest aqua-park la mare anvergura. Nu are rost sa facem acum in Timisoara un aqua-park mai mic decat cel de la Mako sau din alta parte din Ungaria, pentru ca nu ar avea succes. Facem ceva mare, ceva spectaculos, ceva atragator si atunci noi vom avea succes. Facem un parteneriat cu Primaria Dudestii Noi si vom aplica impreuna”, a explicat edilul-sef al Timisoarei.

De cativa ani, tanarul primar cantaret Alin Nica se zbate sa construiasca in Dudesti cel mai mare aqua-park din sud-estul Europei. Dar stradaniile sale de pana acum s-au incheiat fara succes. A incercat mai intai cu bani europeni, apoi s-a gandit si la fonduri private, insa n-a fost sa fie. E perseverent, insa, si acum incearca din nou. Tot cu accesare de fonduri europene. Si, pentru a avea mai multe sanse, a cooptat si Primaria Timisoara. Mai ales ca UE ar putea da banii, dar nu pe toti. E nevoie de cofinantare, asa ca Primaria Timisoara ar fi primul partener care sa puna bani la proiect.

Exit mobile version