Opinia Timisoarei

Nicolae Robu: pentru Primaria Timisoara eu sunt pe primul loc, Gheorghe Ciuhandu pe al doilea!

TIMISOARA. Primele dezvaluiri din sondajul comandat de PNL! Nicolae Robu, liderul PNL Timis, a facut publice primele date din sondajul pe care partidul sau l-a comandat pentru a stabili cel mai bine plasat candidat care ar putea intra in cursa pentru primaria Timisoara din partea USL, potrivit intelegerii facute intre liberali si social-democrati.

Fara a oferi date concrete, Robu a tinut doar sa precizeze ca, potrivit rezultatelor acestui studiu,  l-ar fi devansat pe actualul primar Gheorghe Ciuhandu in preferintele electoratului timisorean.

In cadrul sondajului a fost o intrebare: pe cine ati alege primar in ipoteza in care ar avea candidat fiecare dintre partidele ce fac parte din USL? Au intrat in sondaj Robu, Grindeanu si Grapini, iar ordinea preferintelor a iesit urmatoarea: pe primul loc Nicolae Robu PNL, pe locul 2 Gheorghe Ciuhandu PNTCD, pe locul 3 Ovidiu Ciuhandu PDL, pe locul 4 Sorin Grindeanu PSD, iar pe locul 5 Maria Grapini PC. Diferenta intre Nicolae Robu si Gheorghe Ciuhandu este de doar 1 procent in favoarea mea, iar Grindeanu si Grapini au fost la egalitate„, a spus Nicolae Robu.

Liderul liberalilor a tinut sa precizeze ca, daca procentele Mariei Grapini si ale lui Sorin Grindeanu le-ar adauga la ale lui, atunci distanta dintre el si Ciuhandu s-ar mari considerabil. „Daca se aduna voturile lui Sorin Grindeanu si Maria Grapini, voi avea 11 procente peste cele ale lui Gheorghe Ciuhandu„, a adaugat Nicolae Robu.

Conform aceluiasi sondaj, sustine Nicolae Robu, PNL ar lua cele mai multe fotolii de consilieri locali la Timisoara. Pe locurile 2 si 3 s-ar situa, in ordine, PSD si PDL. Robu a mai spus ca diferenta intre PNL si PDL este de 12 la suta la preferintele electoratului pentru alegerea consilierilor locali. Intrebat pe ce loc se afla PNTCD in acest clasament, Robu s-a eschivat si a spus ca „va voi spune cand voi prezenta intreg sondajul. Astazi am prezentat doar partidele mari„.

Suntem multumiti pentru etapa actuala. Avem speranta ca PNL poate sa creasca mult si ca diferentele intre PNL si PDL vor creste„, a declarat plin de optimism liderul liberalilor timiseni.

Robu: USL e pe locul 1, evident, si la judet

Studiul comandat de Partidul National Liberal in Timis a cuprins si intrebari legate de nivelul de trai al locuitorilor. La intrebarea „considerati ca lucrurile merg intr-o directie buna?„, 12% dintre intervievati ar fi raspuns DA, iar 76% NU, iar la intrebarea „s-a mentinut sau s-a imbunatatit nivelul dvs de trai in ultimii ani?” 67% ar fi raspuns ca s-a inrautatit, 25% ca a ramas la fel, iar 7% ca s-a imbunatatit.

Intrebat pe ce loc s-ar situa PNL la Consiliul Judetean Timis, atat la presedintie, cat si la alesii judeteni, potrivit sondajului, Nicolae Robu n-a vrut sa dezvaluie nimic. A precizat doar ca va prezenta situatia …dupa vacanta. „USL e pe locul intai, evident, si la judet. Scopul e ca USL sa castige si sa scoatem PDL din structurile administratiei publice„, a raspuns Nicolae Robu.

Sondajul comandat de PNL a fost realizat de Gallup, in perioada 9-23 iunie, in Timisoara si in judetul Timis. Au fost intervievate 1208 persoane, iar marja de eroare pentru judetul Timis este de 2,9%, iar pentru Timisoara de 4,1%, a mai spus Robu.

Prima reactie in urma prezentarii sondajului de catre PNL Timis a venit din partea Mariei Grapini, presedintele PC Timis, colega de coalitie cu Nicolae Robu in cadrul ACD. Grapini spune ca ea e inaintea tuturor!

Gheorghe Ciuhandu, Ovidiu Ciuhandu si Sorin Grindeanu nu au putut fi contactati pentru a comenta datele oferite de Nicolae Robu, potrivit carora el se afla in fata celorlalti in preferintele electoratului pentru Primaria Timisoara.

Exit mobile version