Opinia Timisoarei

Nicolae Robu derapeaza. Subiectul Poli Timisoara, prea sensibil. Primarul l-a facut nesimtit pe un jurnalist

TIMISOARA. Desi fericit nevoie mare ca ACS Poli a promovat in Liga I, matematic, primarul Nicolae Robu si-a varsat naduful pe un jurnalist sportiv, care a indraznit sa-i puna o intrebare. S-a intamplat la conferinta de presa de la partidul pe care primarul Timisoarei il conduce la nivel judetean, unde obisnuieste sa discute foarte multa administratie sau sport si mai putina politica.

Asa se face ca vineri, Nicolae Robu si-a inceput conferinta de presa cu subiectul Poli, care cu o zi inainte numai ce promovase in Liga I. Dupa ce un jurnalist a indraznit sa-i perturbe fericirea cu o intrebare, intaiul gospodar al orasului mai ca l-a facut nesimtit, intrebandu-l chiar si daca are buletin de Timisoara. Zambetul i s-a sters imediat de pe fata si cateva clipe au durat ca jurnalistul sa paraseasca sala de conferinte.

Va redam discutia care l-a enervat la culme pe primarul Robu!

Jurnalist: Ati jucat totusi cu Damila Maciuca. Chiar asa de greu a fost?
Nicolae Robu: Domne’, sunteti penibil, chiar nu va dati seama? Nu va e rusine? Aveti buletin de Timisoara?
Jurnalist: Da.
Nicolae Robu: Si nu va e rusine?
Jurnalist: De ce?
Nicolae Robu: Sa vorbiti cum vorbiti! A fost foarte greu, este Liga a doua a Romaniei…
Jurnalist: V-am pus o intrebare.
Nicolae Robu: Da, sigur. Si eu am raspuns. Si eu am raspuns printr-o alta intrebare. Stim ca e greu sa ai sentimentul de rusine in cazul unor personaje. Si se pare ca va incadrati acolo. Poate il dobanditi, ca niciodata nu e tarziu, e o vorba. Ce-ati facut dumneavoastra in viata dumneavoastra ca sa veniti cu asemenea lucruri? Ia publicati-va CV-ul, notele luate la scoala si tot ce ati facut ca ziarist. Sa va fie rusine!

Exit mobile version