Opinia Timisoarei

Nicolae Robu anunta ca va candida independent pentru functia de primar la Timisoara

TIMISOARA. Fostul primar Nicolae Robu anunta ca va candida independent la functia de edil sef al Timisoarei, deoarece timisorenii sunt in masura sa decida daca il vor sau nu primar, spune el, ”nicidecum un grup de interese”.

CITESTE SI: E oficial. Consiliul Local Timisoara a votat: Impozitele si taxele pentru anul 2023 raman neschimbate

”Eu voi candida la Primaria Timisoara la proximele alegeri locale, considerand ca numai si numai timisorenii sunt in masura si in drept sa decida daca ma vor Primar sau nu, nicidecum un grup de interese sau altul! Dupa cum stau lucrurile la ora actuala, voi candida ca independent; o spun in primul rand membrilor si simpatizantilor PNL si o spun cu parere de rau, dar, pentru mine, demnitatea, onoarea sunt valori pe care nu le pot accepta terfelite!”, a scris Robu pe Facebook, miercuri.

Nicolae Robu a aratat ca intr-un sondaj PNL, scorul sau a fost de 40 la suta, comparativ cu cel al altor aspiranti liberali la functia de primar, care a fost de 4,5 – 5,5 la suta.

”Dupa ce am servit PNL cu toata fiinta, avand relatii institutionale si interumane excelente cu cvasiunanimitatea colegilor, sub presedintia mea PNL Timis obtinand de departe cele mai bune rezultate din existenta sa, chiar nu pot concepe sa fiu la cheremul unora gen cel care, candidand de unul singur pentru pozitia de Prim-vicepresedinte al Filialei Timis a PNL, a fost votat de mai putin de 50% dintre votanti. Asta in conditiile in care scorul meu in sondajul PNL e 40% (de fapt, real: 44%!), iar scorul tuturor celorlalti aspiranti la candidatura din partea PNL -Cosmin Tabara, Marilen Pirtea etc- e cuprins intre 4.5-5.5%!”, a mai scris Robu.

Fostul edil mai scrie ca il leaga amintiri frumoase de o multime de liberali cu care spera sa colaboreze pe viitor.

”Concluzie: ma leaga amintiri si realizari frumoase de o multime de colegi PNL-isti, am avut mereu suportul lor -suportul celor multi, simultan cu tradarea altora, putini!-, ca si suportul cvasiunanimitatii simpatizantilor PNL, le multumesc pentru asta si sper sa ii am alaturi si pe viitor! Pentru ca noi, impreuna, eu si ei, suntem incomparabil mai credibili decat profitorii de o conjunctura, gen cel referit mai sus!”, a mai scris Robu.

Dupa doua mandate de primar al municipiului Timisoara, Nicolae Robu a pierdut competitia pentru al treilea mandat, la alegerile din 2020, in fata cetateanului german Dominic Samuel Fritz. Robu a obtinut atunci 29,87% din sufragii (27.596 de voturi), iar Dominic Samuel Fritz a adunat 53,25% din optiuni (49.191 de voturi).

Exit mobile version