Opinia Timisoarei

Nicio sapatura pe viitoarea Centura de Sud la Timisoara. Constructorii si-au organizat ‘tabara’ si stau dupa o autorizatie de la Ministerul Transporturilor

TIMISOARA. Cel mai asteptat proiect de infrastructura la Timisoara, Centura Ocolitoare Sud, ‘intepenit’ deocamdata intr-o autorizatie asteptata de la Ministerul Transporturilor.

Constructorii au finalizat organizarea de santier, in vecinatatea viitoarei conexiuni cu Centura de Nord, langa sensul giratoriu dinspre Giarmata Vii, si spera ca Autorizatia de Constructie de la minister sa ajunga cat mai grabnic, inainte ca vremea sa se strice si sa nu mai permita sapaturile.

Din momentul in care documentul de la minister ajunge la Timisoara, cei de la Tirrena Scavi, castigatorii licitatiei, pot pune utilajele la treaba, au explicat pentru opiniatimisoarei.ro surse din sanul companiei.

Potrivit acestora, lucrarea propriu-zisa pentru construirea viitoarei Variante Ocolitoare Sud de la Timisoara va incepe cel mai probabil din zona Sagului, din vecinatatea viitoarei legaturi cu Drumul National 59, ce asigura conexiunea cu Serbia.

Organizarea de santier pentru Centura Sud poate fi observata cu usurinta langa Centura de Nord, langa sensul giratoriu ce deserveste localitatea Giarmata Vii, in apropierea Aeroportului International Timisoara.

Au fost instalate deja containerele care adapostesc birourile, o serie intreaga de utilaje, tevi, blocuri de ciment si materiale de constructie necesare pentru prima etapa, asa cum infatiseaza imaginile surprinse de cei de la forumul peundemerg.ro.

***

Va reamintim, contractul pentru construirea Variantei de Ocolire Timisoara Sud a fost iscalit in 18 decembrie anul trecut, iar viitoarea centura va avea o lungime de 25,69 km si va lega DJ591 si DN6, prin sudul orasului.

Antreprenorul general este Tirrena Scavi cu pretul ofertat de 272,4 milioane lei, fara TVA (71% din valoarea estimata). Proiectarea era programata sa se termine la finele lunii iunie, iar odata aceasta incheiata, in 2 ani, soseaua trebuie sa fie gata. Garantia lucrarilor este de 10 ani.

Potrivit planului initial, viitoarea sosea ocolitoare va avea cate o banda pe sens, 12 poduri si pasaje si mai multe intersectii la nivel, pe ruta intrarea in Timisoara dinspre Sag – Giroc – Mosnita Noua – Ghiroda – legatura cu centura de nord (Calea Lugojului-Calea Aradului), care a fost inaugurata in 2009 si masoara 12,6 km.

In urma cu 2 luni, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, aflat intr-o vizita in vestul tarii, declara la Arad ca se va intarzia proiectarea variantei ocolitoare sud de la Timisoara, intrucat au fost solicitate lucrari suplimentare.

“S-a prelungit un pic perioada de depunere a proiectarii pentru ca au fost cateva unitati administrativ-teritoriale care au dorit sa aiba descarcari din aceasta centura in comunele respective şi trebuie sa tinem cont şi de acest aspect, pentru ca sunt orase, comune care se vor dezvolta si nu trebuie restrictionate de la accesul spre aceasta centura. De asta s-a ingreunat un pic, pentru ca se va modifica proiectul”, a spus in iunie ministrul Razvan Cuc.


Timisorenii asteapta cu nerabdare momentul in care vor putea patrunde cu masinile pe noul segment de sosea de centura care ar trebui sa fluidizeze traficul, dar mai ales sa scoata din oras o buna parte din tirurile care acum tranziteaza Timisoara. Acesta e prevazut pentru vara lui 2021. Insa, ultimele intarzieri ar putea face ca acest termen sa nu fie respectat.

Exit mobile version