Ne vom plimba pe autostrada inainte de Craciun? Autostrada Timisoara – Arad, finalizata 63%. In decembrie s-ar putea deschide circulatia

TIMISOARA. Autostrada Arad – Timisoara se apropie de momentul inaugurarii, ne asigura autoritatile. In numai doua luni, s-au executat 20% din lucrari, conform prefectului de Timis, Mircea Bacala. Potrivit acestuia, lucrarile sunt in grafic.


Mircea Bacala a declarat ca Autostrada Arad- Timisoara este finalizata 63,2%, referindu-se la cei 17 kilometri care vor traversa judetul Timis. Restul, pana la 32 de kilometri, cat are intreg tronsonul de autostrada, e problema celor din Arad.

Prefectul  este optimist si spune ca in luna decembrie, daca ritmul lucrarilor de mentine, s-ar putea deschide circulatia pe acest sector. „Nu mi-as dori ca inaugurarea sa aiba loc in 25 sau in 31 decembrie, insa sunt convins ca in decembrie se va putea circula pe autostrada”, a declarat reprezentantul Guvernului in teritoriu.

„Lucrarile sunt in grafic. Cele mai mari lucrari s-au facut la umpluturile cu pamant care insumeaza 20.000 de metri cubi pe zi. Specialistii spun ca indeplineste conditiile din punct de vedere calitativ. Sunt unele portiuni finalizate, altele care necesita tratamente”, a adaugat Mircea Bacala.

Potrivit acestuia, cele mai complexe lucrari au fost de executat la pasaje. Cei de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri din Romania filmeaza saptamanal de la inaltime lucrarile pentru a avea o evidenta clara a ritmului in care se munceste si pentru a estima corect momentul finalizarii complete a tronsonului de autostrada dintre Timisoara si Arad.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ce bine. ruta normala o sa fie mai aerisita. toti vitezomanii vor merge pe autostrada. ce ma bucr. o sa pot conduce in pace. mare branza… o sa fac 35 de minute in loc de 20

    • Rolul autostrazii va fi de a deschide o ruta civilizata spre vest. Cat despre cele „35 de minute” pana la Arad, roaga-te sa nu dai de carute, scutere, biciclete sau vechituri care ruleaza cu 50 km/h. Si inca ceva: noaptea ai putea avea surprize cu panourile indicatoare din curbele periculoase (tevile suport) sustrase de colorati si duse la fier vechi. In rest, atentie maxima!

  2. Atata ne vaitam, daca se face nu e bine ca de ce se face ca nu-si are rostu, daca nu se face sunntem vai de capu nostru, nici autostrazi nu avem etc. Reveniti-va oamenilor, intr-un final tre sa avem autostrazi care sa lege punctele cele mai importante din tara si extern, bucurati-va ca asta eprintre primele

    • si ungurii ne bat la usa cu autostrada lor. aia construiesc zeci de km de autostrada intr-un an si noi acuma o sa petrecem 7 nopti pt 40 de km facuti cu chiu cu vai. suntem de rasul curcilor.. dar ne batem in pepturi ca suntem romani civilizati

  3. Da’ ca sa ne dam 17 km pe aceasta „autostrada” oare nu va trebui sa platim ceva? Cat costa vigneta pt. „autostrada” de 32 de km? Si pana unde in Arad duce aceasta OPERA? Si unde este inceputul ei de la Timisoara? Cred ca nimeni nu vorbeste serios cand se arata incantat de realizarea tehnica pe care niste ageamii o numesc „autostrada” Arad-Timisoara. Are doar 32 de km. Ma ia din camp si ma duce in alt camp. In cel mai bun caz si cu mult optimism poate fi numita „tronson” de autostrada. 🙂