N-au luat spaga! Doi politisti din Timis au refuzat 100 de euro de la un sofer care circula cu 120 km/h, intre Sag si Jebel!

TIMIS. Dupa scandalul mitei de la Jebel si Periam, politistii sufla si-n iaurt! Un sofer care circulacu 120 km/h in zona cu restrictie de 60 a incercat sa le dea spaga agentilor care l-au tras pe dreapta sa-l amendeze si sa-i ia carnetul. S-a trezit insa ridicat de ofiterii anticoruptie.

Soferul, in varsta de 25 de ani,  a fost prins gonind cu masina intre Sag si Jebel.

Politistii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care a fost inregistrat cu aparatul radar circuland cu o viteza de 120 km/h, intr-o zona cu limitare de viteza la 60 km/h. Politistii au luat masura sanctionarii contraventionale cu 630 de lei amenda si suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 zile. Dupa intocmirea procesului-verbal de contraventie si inmanarea dovezii de retinere a permisului, conducatorul auto a incercat sa ofere suma de 100 euro celor doi politisti care l-au oprit. Cand barbatul a vazut ca oamenii legii i-au refuzat oferta, acesta a insistat ca politistii sa se deplaseze la un restaurant din apropiere pentru a i se restitui permisul de conducere auto si a inmana politistilor suma oferita drept mita”, explica Mirela Draghicioiu, purtator de cuvant in cadrul IPJ Timis.

CITESTE SI: Alti doi politisti din judetul Timis, la audieri, acuzati ca au luat mita de la soferii indisciplinati

Cand au vazut ca tanarul insista sa le dea spaga, agentii rutieri i-au anuntat pe ofiterii D.G.A. – Serviciul Teritorial Timis. Sub coordonarea unui procuror, acestia au organizat un flagrant si l-au prins pe sofer in timp ce dadea mita. Pe langa amenda si permisul suspendat pentru 3 luni, conducatorul auto s-a ales si cu dosar penal. E cercetat in libertate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ufff…. incepatorii astia… e mai greu cu mita la radar. si in niciun caz nu se incearca dupa ce ti-ai scris pv-ul. sondezi inainte, vezi daca ezita sa iti scrie pv. nu se vorbeste chiar pe fata, se fac aluzii la intelegere…

    • si daca vrei sa ramii cu permisul in buzunar chiar daca ajungi in pom sau omori un pieton: urmareste restrictia de viteza si mergi cu mai putin de 50km/h peste restrictie…