‘Muzeul Revolutiei’ se deschide partial in cladirea Garnizoanei din Timisoara. Expozitie de exceptie la 30 de ani de Revolutie

TIMISOARA. Cu cei doi stejari regali in fata, ca doi strajeri ce amintesc de trecutu-i glorios, cladirea Garnizoanei Timisoara asteapta de ani buni sa fie reabilitata si in incinta sa sa fie amenajat un muzeu. Acest lucru nu se va intampla prea curand, insa, la jumatatea lunii decembrie, o parte a imobilului va fi deschisa publicului.

CITESTE SI: Tricolorul va flutura in Piata Libertatii din Timisoara, la o inaltime de 25 de metri. Costa peste 40.000 de euro 

La trei decenii de la Revolutia din 1989, Comenduirea Garnizoanei va fi redeschisa asadar publicului, insa nu in totalitate. O parte din imobil va gazdui o expozitie ce va comemora momentele din acel Decembrie, una la care inca se lucreaza si care va fi organizata de Directia de Cultura Timis.

Intr-un prim plan de actiune, am propus Ministerului sa organizam in data de 16 decembrie o expozitie in acel spatiu, pe o parte din el, si suntem in plin demers pentru a sarbatori Revolutia, cei 30 de ani, si pentru a deschide macar partial acel spatiu pentru cei care vor sa isi imagineze cum va arata. Avem cateva posibile expozitii, lucram la continut, si la partea tehnica pentru a putea fi acel spatiu propice… Aceasta expozitie se face fara buget. Pur si simplu prin eforturile institutionale si a celor care vor sa ne ajute. Speram sa prezentam continuturi interesante, unele inedite, si sa fie un punct de atractie in care publicul larg sa vada parte din Revolutia care a avut loc acum 30 de ani. Sunt convins ca vor exista multe evenimente de mare amploare dedicate Revolutiei, dar ne vom aduce si noi contributia in viitorul spatiu al Muzeului Revolutiei„, a declarat Sorin Predescu, directorul Directiei de Cultura Timis.

Va reamintim, in luna iunie a acestui an, fosta garnizoana militara din plin centrul Timisoarei a trecut oficial de la Ministerul Apararii la cel al Culturii, iar in incinta va fi amenajat Muzeul Revolutiei.

Vor urma lucrari ample de reparatii care vor dura cativa ani.

Viata romanilor in 1989

Directia de Cultura pregateste pentru luna decembrie inca un eveniment special, dedicat implinirii celor 30 de ani de la Revolutie.

Vom face o expozitie aici, mai de suflet, care va arata cum era Romania cu o saptamana inainte de Revolutie. Va fi in galeria noastra subterana, va fi intuneric, va fi frig si va fi un fel de reconstituirea a spatiilor private care le aveam inainte de Revolutie. Aici va fi mai degraba o reconstituire de spatii impreuna cu muzeul consumatorului comunist. Incercam sa dam un pic de atmosfera pentru cei care nu au prins perioada sau care au nostalgia acelor vremuri„, spune Sorin Predescu, directorul Directiei de Cultura Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Sper ca amenajarea acesui muzeu va fi incredintata unor profesionisti, cel care exista la vechea locatie avea un extrem de jalnic aer amatoricesc.

  2. Știți că în curtea accea, pe caldarâm zăceau mulți dintre cei căzuți la Revoluție…frumos aliniați…din păcate