Site icon Opinia Timisoarei

Muncitorii înapoi la treabă pe cel mai avansat tronson din magistrala de cale ferată care se modernizează cu bani europeni. Se montează șine de tren între Lugoj și Timișoara. FOTO

TIMIȘOARA. Au fost reluate lucrările pe Lotul 2 de pe magistrala CFR Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad care se modernizează cu fonduri europene.

CITESTE SI: Orașul din Timiș al cărui centru intră în șantier. Va avea o piațetă modernă, fântâni arteziene și spații verzi. A fost lansată licitația de peste 4 milioane de euro

De altfel, acest tronson, între Lugoj și Timișoara Est este și cel mai avansat dintre cele 4 în care a fost împărțită magistrala. A ajuns la 60% realizare.

20 de km de cale ferată simplă sunt deja dați în exploatare și sunt aproape gata alți 20 pe care urmează, de asemenea, să circule trenurile.

În această perioadă, muncitorii antreprenorului spaniol FCC Construccion execută lucrări pe segmentul Remetea Mare – Ghiroda unde montează linii noi.

În prezent, între stațiile Remetea Mare – Ghiroda se desfășoară operațiuni de montare a șinelor pe traverse, realizate cu ajutorul celor 2 excavatoare multifuncționale specializate de tip feroviar, iar ghidarea și prinderea șinei în sistemele elastice de prindere indirectă se realizeazǎ de cǎtre muncitori.
Șinele sunt manipulate mecanizat și așezate cu precizie pe traversele din beton, urmând a fi fixate prin sisteme elastice de prindere, astfel încât să fie respectați parametrii de siguranță și geometria căii ferate.

Aceste lucrări sunt premergătoare operațiunilor ulterioare de completare a prismei de balast, buraj tehnologic, realizarea căii fără joantă, stabilizare și reglaj, toate contribuind la creșterea siguranței și a calității circulației feroviare“, transmit reprezentantii CFR Infrastructură Timisoara.

Vă reamintim, cu 20 km de linie dați deja în folosință, lotul 2 al magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează prin PNRR în vestul țării, este si cel mai avansat segment dintre cele 4 în care a fost fragmentat traseul. Segmentul Lugoj – Timisoara are 54,13 km.

La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version