TIMIȘOARA. Razii ale inspectorilor de muncă pe mai multe șantiere din Timișoara și din județ.
Cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș au vrut să verifice dacă muncitorii din construcții au încheiate contracte legale.
Inspectorii au descins pe 105 șantiere, în luna mai. În timpul controalelor, au găsit 13 lucrători care munceau la negru, dar și alte nereguli legate de siguranța la locul de muncă.
„În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au efectuat 105 controale, aplicând 61 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 16 au fost amenzi, în valoare totală de 313.500 lei, iar 47 au fost avertismente. Pe parcursul verificărilor, au fost depistate 13 persoane prestând activitate fără forme legale de angajare.
Deficiențele constatate au vizat o gamă largă de nereguli, printre care:
* Neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă.
* Lipsa evidenței timpului de muncă.
* Nerespectarea repausului săptămânal și a regimului muncii suplimentare.
* Necompletarea registrului de evidență a salariaților.
* Nepăstrarea la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă.
* Lipsa echipamentului individual de protecție sau utilizarea de echipamente de muncă neconforme.
* Neefectuarea instruirii lucrătorilor, a demonstrațiilor practice după instruire și a instruirii persoanei care acordă primul ajutor.
* Evaluări de riscuri incomplete și planuri de prevenire și protecție deficiente„, transmite Ileana Mogoșanu inspector șef ITM Timis.