TIMISOARA. Accident, miercuri după-amiază, pe o șosea din Timiș, în urma căruia un tânăr a ajuns la spital.
CITESTE SI: Le-au scuturat buzunarele. Pietonii care traversează aiurea strada, amendați la Timișoara și Lugoj. FOTO
Accidentul a avut loc pe strada Tapiei din Lugoj. Un șofer care voia să intre în parcarea unui magazin nu s-a asigurat, iar în timpul manevrei l-a lovit în plin pe un motociclist de 21 de ani.
Tânărul a fost trântit pe asfalt și a fost rănit. Motociclistul a fost preluat conștient și dus la spital de un echipaj medical.
„Un bărbat de 50 de ani a condus un autoturism pe strada Tapiei din municipiul Lugoj, iar la un moment dat, la intersecția cu o societate comercială, ar fi efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde în parcarea acesteia și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv tânărul de 21 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Atât șoferul, cât și motociclistul au fost verificați cu etilotestul, care a arătat că niciunul nu băuse.
FOTO: Arhiva
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

