Opinia Timisoarei

Motive traditionale romanesti planuite a fi transpuse pe trotuare, la Timisoara. Cum se extind pavajele din piatra naturala? Licitatie de peste 1 milion de euro

TIMISOARA. Continua operatiunea de modernizare a trotuarelor la Timisoara, iar pentru asta se cauta un furnizor de dale din piatra naturala pentru pavari exterioare. De asta data, pavajele ar putea fi, in parte, diferite de cele de tip tabla de sah care au fost deja montate in zona centrala a orasului.

Unele vor purta motive traditionale romanesti. Este vorba de piatra simpla si piatra in mai multe modele cu care vom transpune simbolurile pe trotuare, in zona Catedralei Mitropolitane, pe unele stradute din zona istorica, acolo unde se preteaza si unde nu au fost montate deja pavaje„, spun surse din Primaria Timisoara.

Societatea primariei Drumuri Municipale a lansat o licitatie pentru a gasi o firma care sa furnizeze materialele, dar sa si monteze piatra. Se cauta dale de tip ‘coloana’ si ‘geometrice’.

Conform anuntului postat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice, firmele interesate trebuie sa asigure „dale din piatră naturala, dimensiuni 40x40x4 cm și/sau dimensiuni variabile 15/20/30/4cm, pentru pavări exterioare, cu montaj inclus – 10.000 m² – dale din piatra naturală , dimensiuni variabile 15/20/30/6 cm, pentru pavări exterioare, cu montaj inclus – 2.500 m² – pavele din piatra naturala, dimensiuni 5x5x5 cm, pentru pavări exterioare, cu montaj inclus – 300 m² – motiv traditional „Coloană” (format din plăci 20x20cm grosime 4 sau 6 cm în functie de solicitarea achizitorului) conform Anexei nr.1 la caietul de sarcini pentru pavari exterioare, cu montaj inclus– 4 buc – motiv tradițional „Geometric” (format din plăci 20x20cm grosime 4 sau 6 cm în functie de solicitarea achizitorului) conform Anexei nr.2 la caietul de sarcini, pentru pavari exterioare, cu montaj inclus – 6 buc„.

Valoarea estimata a contractului este de 1.320.000 de euro, cu TVA.

Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 2 octombrie.

Reprezentantii Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu Timis sustin ca au trimis un avertisment reprezentantilor Primariei Timisoara, dupa un control pe santierul de la Catedrala Mitropolitana, pretinzand ca nu a fost obtinut un aviz de la aceasta institutie pentru inlocuirea pavajului. Pe de alta parte, reprezentantii Primariei spun ca nu au primit nicio sesizare de la Directie si ca au toate documentele necesare pentru derularea lucrarilor.

„Ii somez pe cei de la Directia de Patrimoniu sa inceteze cu abuzurile, pentru ca ne hartuiesc de cateva luni de zile. In fiecare luna au fost discutii. Am facut deja o plangere penala impotriva lor si, daca mai trebuie, mai facem. Noi le-am prezentat deja toate documentele si ceea ce fac ei nu e altceva decat denaturarea adevarului si sa induca opinia publica in eroare.

Avem si dovada ca, dupa ce au facut scandal in primavara, au trimis documentele la o adresa de e-mail care nu exista, in loc sa vina si sa discute cu noi. Vrem sa ne lase sa ne facem treaba”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Culita Chis, directorul Directiei Tehnice din Primaria Timisoara.

CITESTE SI: ‘E un fel de pacaleala cam de zona interlopa. O sa ajungem de rasul Europei’. Directia de Cultura si Patrimoniu Timis si Ordinul Arhitectilor, despre lucrarile la trotuarele de tip sotron din Timisoara

CITESTE SI: A inceput pavarea trotuarelor cu piatra naturala langa Palatul Dicasterial, la Timisoara 

Exit mobile version