Momentul in care Maternitatea Odobescu s-ar putea muta in casa noua, la Timisoara. Ce se intampla in 2020

TIMISOARA. Se fac pasi inainte in proiectul de realizare a noii maternitati a Spitalului Municipal.

CITESTE SI: Garajiada continua la Timisoara. Alte zeci de constructii demolate, tot in zona de sud a orasului. Foto 

Astfel, daca pana acum s-au facut demersuri birocratice, sunt sanse ca in 2020 sa inceapa construirea propriu-zisa a cladirii, in zona Calea Bogdanestilor. Momentan, reprezentantii Primariei Timisoara, in subordinea careia se afla spitalulul, asteapta ultimul aviz, cel de la Mediu, urmand ca in prima parte a anului sa lanseze licitatia pentru executia lucrarii de „Extindere Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara cu Maternitate si Corp administrativ“.

Investitia in noua cladire este de peste 300 milioane de lei, la care se adauga TVA. Lucrarile vor porni cu bani de la bugetul local, urmand apoi Primaria Timisoara sa acceseze un credit.

Cladirea se va intinde pe 20.336 mp de teren la care se adauga Corpul Administrativ pe o suprafata de 5.200 metri.

Maternitatea va avea 6 sali de nasteri, alte 6 sali de operatie in Blocul Operator si 3 in Blocul de Nasteri.

Noua maternitate va avea 6 etaje. In ceea ce priveste paturile la sectia Obstetrica – Ginecologie vor fi 150 paturi, Neonatologie – 70 paturi, Nou nascuti eutrofici – 43 paturi, la Sectia ATI vor fi 16 paturi pentru adulti, 15 pentru Prematuri si 12 pentru Prematuri ATI. Alte 24 de paturi vor fi pentru spitalizari de o zi.

In cadrul spitalului vor exista si alte compartimente, laboratoare, Departamentul de fertilizare in vitro si echipamentele pentru fertilizare in vitro. Unele saloane vor fi cu 2 paturi si baie proprie, va exista si o bucatarie care va deservi maternitatea si sectiile la distanta, dar si o spalatorie care va acoperi nevoile intregului spital.

Asadar, in 2023, primii bebelusi vor putea fi adusi pe lume in noua maternitate care se va ridica la Timisoara.

Va reamintim, in prezent, Maternitatea Odobescu, ce apartine de Spitalul Municipal Timisoara, isi desfasoara activitatea intr-o cladire care apartine comunitatii evreiesti, pentru care Primaria plateste chirie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Spitalul de copii inceput acum ‘shpe ani nu e gata inca (o aripa noua, nu spital complet nou construit de la 0 in locul unui parc), si ni se spune ca asta va fi gata in 3 ani. Poate daca-i aduc pe chinezii aia care fac un spital in 10 zile:
    https://www.france24.com/en/20200125-china-coronavirus-wuhan-hospital-sars-ebola-epidemic-record-speed-doctor-chinese-new-year

  2. Sunt sanse sa inceapa, dar sunt sanse sa se si termine?

  3. „zona” C.Bogdanestilor…UNDEEEE ….mai concret sau e secret ori nu se stie !!!!