TIMIȘOARA. Scene șocante la un bâlci la Ruga de la Caransebeș, duminică seară. Un carusel s-a stricat în timpul funcționarii, iar 17 copii au rămas blocați cu capul în jos.
CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz, Ruben Lațcău și Paula Romocean, huiduiți la finala Cupei României la handbal de la Timișoara
Au fost chemați în ajutor pompierii, care au intervenit de urgență cu mai multe echipaje și ambulanțe SMURD.
Copiii rămași capitivi în dispozitivul de distracție au fost coborați în siguranță, însă unora li s-a făcut rău după ce au stat aproape 25 de minute cu capul în jos.
Astfel, 6 dintre ei au fost transportați de urgență la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri.
“În jurul orei 23:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș au intervenit de urgență la un eveniment cultural desfășurat în municipiul Caransebeș, unde 17 copii au rămas blocați într-un dispozitiv de agrement de tip carusel, ca urmare a unei defecțiuni.
La locul solicitării s-au deplasat de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvări de la înălțime, precum și un echipaj SMURD. În sprijin au fost alocate și 4 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean,
Persoanele surprinse în dispozitiv au fost coborâte în siguranță, caruselul fiind readus în poziția inițială prin acțiuni manuale, cu ajutorul frânghiilor utilizate de către pompieri.
În urma evaluării medicale, 6 copii au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe Caransebeș, prezentând atacuri de panică. Celelalte persoane au refuzat transportul la spital sau acordarea altor îngrijiri medicale“, transmit reprezentantii ISU Caras-Severin.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

