Continental Anvelope Timișoara investește în modernizarea halelor de producție și implementează soluții sustenabile, inclusiv sisteme inovatoare de pompe de căldură și panouri solare, pentru un mediu de lucru eficient și un impact redus asupra mediului.
Recent, compania a demarat un amplu proiect de renovare a uneia dintre halele sale de producție, având ca obiective îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajați, optimizarea proceselor industriale și reducerea impactului asupra mediului. Investiția în modernizarea halei de producție nu s-a limitat la renovarea structurii existente, ci a inclus și o serie de soluții tehnice avansate, menite să îmbunătățească siguranța, eficiența energetică și confortul angajaților.
Printre cele mai importante lucrări realizate se numără instalarea unui sistem modern de protecție împotriva incendiului, în conformitate cu cele mai recente norme de siguranță, implementarea unui sistem de colectare a apei pluviale, contribuind la reducerea risipei și eficientizarea consumului de apă și montarea unui sistem de iluminat LED, care asigură un consum redus de energie.
În plus, pentru menținerea unui climat interior optim, hala beneficiază acum de un sistem inovator de pompe de căldură apă-apă de înaltă eficiență, ce asigură încălzirea și răcirea halei fără consum suplimentar de energie, ci utilizează 100% energie recuperată de la echipamentele de producție. Acest sistem marchează o premieră în cadrul fabricilor de anvelope Continental. Mai mult, planul este ca aceste noi tehnologii de pompe de caldură să fie implementate treptat în toate clădirile de pe platforma industrială.
În plus, în 2025, fabrica își propune să continue această direcție, având în plan extinderea utilizării resurselor de energie verde, inclusiv prin instalarea unui sistem de panouri solare, cu o suprafață totală de 13.000 de metri pătrați.
Aceste panouri solare vor genera o putere maximă de aproximativ 3,1 MWp (MegaWatt peak), contribuind semnificativ la reducerea consumului de energie din surse convenționale și asigurând prin energie solară aproximativ 20% din necesarul total de energie al fabricii.
În completarea acestor inițiative, în 2025, Continental Anvelope Timișoara obține certificarea ISCC PLUS (International Sustainability and Carbon Certification), un standard recunoscut internațional care atestă utilizarea de materiale sustenabile în procesele de producție. Prin această certificare, fabrica va putea integra în producție materiale sustenabile certificate, fără a complica rețetele existente, susținând astfel tranziția către produse cu impact redus asupra mediului.
Aceste investiții sunt parte din angajamentul global Continental de a reduce emisiile de carbon și de a integra soluții bazate pe energie regenerabilă.
Pe lângă modernizarea infrastructurii, fabrica din Timișoara contribuie și la producția celor mai noi anvelope Continental, cele două modele recente, EcoContact 7 și EcoContact 7 S, consolidând poziția fabricii ca un centru important pentru inovația în mobilitate sustenabilă. Aceste anvelope sunt dezvoltate pentru toate tipurile de vehicule și oferă o eficiență energetică ridicată, un consum redus de combustibil și un nivel scăzut de zgomot la rulare.
“Investițiile în modernizarea infrastructurii și în extinderea surselor de energie regenerabilă sunt esențiale pentru a ne menține competitivitatea și pentru a oferi angajaților noștri un mediu de lucru optim. Ne dorim să fim un exemplu de bune practici în industrie și să demonstrăm că tehnologia și sustenabilitatea pot merge mână în mână.” spune Șerban Nicolescu, directorul fabricii de anvelope Continental.