TIMISOARA. Pompierii s-au mobilizat pentru găsirea unui bărbat care a intrat în Bega să se răcorească și nu a mai ieșit la suprafață.
CITESTE SI: Biciclist de 75 de de ani lovit cu masina de un sofer de 74, pe o strada din Timis. VIDEO
”În jurul orei 18:35 am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane căzute în apă, în zona Splaiului Peneș Curcanul din Timișoara.
La fața locului intervin echipaje de pompieri din cadrul celor 2 Detașamente din Timișoara, urmând să mai sosească în sprijin o autospecială de primă intervenție, o barcă și 2 pompieri din cadrul Stației Buziaș.
Forțe și mijloace care efectuează căutări la fața locului: 2 autospeciale de primă intervenție și comandă;2 bărci; echipaj de scafandri; 1 autosanitară SMURD;10 pompieri”, a transmis ISU Timis.
Din primele informații se pare că este vorba depsre un bărbat, om al străzii, care își făcea veacul pe malul Begăi, alături de un prieten. Acesta a vrut să se răcorească și a intrat în Bega, dar la un moment dat nu a mai ieșit la suprafață. Prietenul său, deși consumase alcool, a încercat să intre în apă să își salveze camaradul, dar nu a reușit. Un trecător a sunat la numărul de urgență 112 și a alertat autoritățile.
UPDATE: Din păcate, bărbatul intrat în Bega să se răcorască, a murit.
”Victima (sex masculin) a fost extrasă de echipajul de scafandri și predată echipajelor medicale care au efectuat manevre de resuscitare.
Din nefericire, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată”, a precizat ISU Timis.