Mini Timisoara de poveste, intr-o expozitie superba pe strada Alba Iulia. Cum arata orasul in miniatura, ca o jucarie! FOTO!

TIMISOARA. Totul este mic, colorat si plin de viata. Vorbim despre o alta lume, o lume in care Timisoara este un oras in miniatura, oamenii, cladirile si masinile sunt la o scara mica, iar tu, privitorule, te simti precum Gulliver in tara piticilor.

Va invitam, la finalul articolului, sa vedeti o galerie cu cateva dintre fotografiile expuse pe strada Alba Iulia. Atentie insa! Nu sunt toate, asa ca daca vreti sa admirati Mini Timisoara in intregime, trebuie sa mergeti pe straduta pietonala!

O echipa de fotografi din capitala Banatului si reprezentantii primariei au pus la cale o expozitie inedita, Mini Timisoara, care poate fi admirata pana la jumatatea lunii iulie pe strada Alba Iulia, sub umbrelele colorate care au atras mii de curiosi.

Totul a inceput in urma cu mai bine de o luna, cand fotografii de la echipa Photo Addict s-au pus pe treaba pentru ca expozitia lor sa fie mandria Festivalului Artelor Timisorene, care s-a incheiat duminica.

„Am avut nevoie de un obiectiv special ca sa scoatem efectul de miniatura, a trebuit sa urcam pe cele mai inalte blocuri din oras. Am dus munca de lamurire cu locatarii, a trebuit sa ii convingem mai ales pe cei mai in varsta ca trebuie sa urcam pe blocurile turn, dar suntem mandri de ce a iesit”, ne-a declarat Denis Budau, fotograf.

Organizatorii se gandesc sa realizeze o noua atractie turistica, un parc cu Timisoara in miniatura si poate chiar cu Romania in miniatura. Au reusit insa sa le ofere timisorenilor o expozitie superba chiar in centrul orasului.

„De cele mai multe ori suntem cetateni ai unei natiuni, sa-i zicem liliputane. Privim in sus, la umbrelele de pe str. Alba Iulia, la turla Catedralei Mitropolitane, la detaliile de pe fatada Sinagogii si a Casei Bruck. Dar cum ar fi sa exploram aceleasi locuri din perspectiva unui urias? (…) Va provocam sa priviti lumea cu alti ochi, sa va largiti sfera de interes si modul in care va raportati la tot ce va inconjoara. Intrati cu noi in pielea lui Gulliver si redescoperiti orasul Timisoara in varianta sa miniaturala. Dupa care, poate, putem trece la Romania. La un parc tematic in care sa revizitezi sau sa descoperi pentru prima data Castelul Bran, Pelesul, Cimitirul Vesel de la Sapanta, calendarele dacice de la Sarmisegetusa Regia si multe alte comori autohtone de care ai uitat”, sustin organizatorii.

Desi festivalul s-a incheiat, expozitia va mai ramane pe micuta strada pietonala atat timp cat vor sta si umbrelele colorate.

CITESTE SI: Decizie de ultima ora in privinta acoperisului de umbrele colorate din centrul Timisoarei. Ce se intampla pe strada Alba Iulia. FOTO!

In urma cu 2 ani, un alt tanar din Timisoara a filmat orasul de sus intr-o maniera aparte. Cameramanul amator a folosit o tehnica speciala ce face ca Timisoara sa para aproape ca un oras de jucarie, in care lumea se micsoreaza. Montajul imaginilor, surprinse toate de la inaltime, si muzica sunt si ele deosebite si contribuie din plin la perceptie. Cadrele sunt alese cu grija, la fel si locurile. Aproape ca tii Timisoara in palma. Efectul este remarcabil.

Tanarul a urcat video-ul pe faimoasa platforma Youtube si mentiona ca filmul reprezinta un proiect pe care l-a facut pentru scoala lui.

Va invitam sa va bucurati sufletul privind, poate din nou, poate pentru prima oara, Little Timisoara!

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.