Mesaje RO-ALERT pe telefoanele mobile, dupa intrarea in Scenariul Rosu la Timisoara, in vreme de pandemie de coronavirus

TIMISOARA. Au fost primite mesaje RO Alert pe telefoanele mobile din partea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, la Timisoara.

CITESTE SI: Terasele raman deschise. Timisoara in scenariul rosu: se inchid scolile, restaurantele, salile de sport si de spectacole. Masurile luate de Comitetul pentru Situatii de Urgenta

Acestea anunta ca a fost depasit nivelul de raspandire a COVID 19 in Timisoara si indeamna la respectarea masurilor sanitare impuse de sambata, 24 octombrie, ora 0.00.

Va reamintim, Timisoara a intrat oficial in Scenariul Rosu de coronavirus, dupa ce, in cursul zilei de vineri, a fost depasit indicele de infectare de 3 la mia de locuitori. Asfel, dupa orele amiezii, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta s-a intrunit si a stabilit masurile ce se impun in urmatoarele 14 zile, pentru prevenirea imbolnavirii cu coronavirus.

Printre cele mai importante decizii luate au fost cele legate de inchidere a scolilor si gradinitelor din Timisoara si continuarea cursurilor exclusiv in mediul online, incepand cu ziua de luni, 26 octombrie. Raman deschise cresele si gradinitele, precum si cluburile private pentru copii.
Pe de alta parte, Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta a anuntat, tot vineri, ca a decis sa pastreze deschise cresele din oras.

Restaurantele, barurile si localurile vor fi inchise la interior, in urmatoarele doua saptamani, insa terasele vor putea fi folosite in continuare, cu respectarea tuturor masurilor sanitare. Se vor inchide si cinematografele, salile de spectacole si salile de sport din Timisoara.

Masurile adoptate in intalnirea Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta intra in vigoare vineri noaptea, la ora 00.00.

Masca va trebui purtata in toate spatiile publice.

Va reamintim, la Timisoara, rata de infectare cu coronavirus a ajuns, vineri, la 3,39 la mia de locuitori, iar la nivelul judetului, rata era vineri la amiaza de 2,59 la mie. In acelasi timp, de joi pana vineri, in doar 24 de ore, au fost raportate 333 de noi imbonvari cu SARS CoV-2, cel mai mare numar, de la inceputul pandemiei.

Iata Hotararea Comitetului pentru Situatii de Urgenta Timis

În cadrul acestei ședințe s-au decis noi măsuri și s-a aprobat o modificare a anexelor care cuprind listele localităților cu rata de infectare peste 1,5/1000 de locuitori și, respectiv, cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori din cadrul Hotărârii nr. 43/15.10.2020 privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – la nivelul județului Timiș. Modificările au fost făcute având în vedere situația epidemiologică actuală de la nivelul județului Timiș.
Unitățile administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 1,5/1000 de locuitori sunt: Gătaia – 1,80, Banloc 2,57, Beba Veche 1,94, Bethausen 2,09, Biled 1,93, Boldur -1,59, Cenei – 1,64,Comloșu Mare 1,63, Coșteiu 1,76Criciova 1,76, Darova 1,55, Dudeștii Vechi – 2,96, Fibiș – 2,29, Giulvăz 2,46, Iecea Mare 2,71, Margina 1,76, Nițchidorf 1,83,Orțișoara 2,73, Parța – 1,65, Remetea Mare 2,77, Șandra 2,87, Sânmihaiu Român 2,55, Saravale 1,67, Teremia Mare 1,92, Topolovățu Mare 1,51, Uivar 1,61, Variaș 2,09.
Unitățile administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori sunt: Timișoara 3,39, Buziaș 4,31, Sânnicolau Mare 3,42, Dudeștii Noi- 4,07, Dumbrăvița 4,59, Foeni 5,70, Găvojdia 3,41, Ghiroda 4,38, Giroc 4,86, Jebel 5,47, Pesac 7,31, Pișchia 3,30, Săcălaz 3,86, Sânandrei 4,40.
Pentru unitățile administrativ-teritoriale care au intrat sunt incidența precedentei Hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență măsurile luate sunt aplicabile pe o perioadă de 14 zile .
Hotărârea privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – la nivelul județului Timiș:
Art. 1. (1) Pe întreg teritoriul județului Timiș rămâne instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 50 m de intrarea în perimetrul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
(2) Se instituie în sarcina administratorilor/proprietarilor de spații publice deschise prevăzute la alin 1. afișarea la loc vizibil a informațiilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aceste spații.
(3) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție sanitară astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice deschise, pe o perioadă de 14 zile în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 3/1000 de locuitori. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Art.2. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară astfel:
– fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, și în intervalul orar 06.00-23.00, în unitățile administrative teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori,
– fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Este interzisă activitatea la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară astfel:
– fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, și în intervalul orar 06.00-23.00, în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori,
– fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
– doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în unitățile administrative teritoriale unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
(3) În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la alin. 1 și alin.2 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
(4) Se instituie pentru toate instituțiile și operatorii economici publici sau privați obligația analizării modului de desfășurare a activității și organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu, în unitățile administrativ-teritoriale cu rata de infectare peste 1,5/1000 locuitori.
(5) Se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor.
Art.3. Activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului astfel:
– până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori,
– până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, conform anexei 2.
Este interzisă activitatea la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
Art. 4. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul unităților administrativ teritoriale unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane.
Organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul unităților administrativ teritoriale unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
5) Se suspendă activitatea de pregătire fizică în sălile de sport/fitness, pe o perioadă de 14 zile, cu excepția activităților desfășurate de sportivi profesioniști, legitimați și/sau de performanță, in cadrul unităților administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori.
Art. 5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din în unitățile administrativ teritorială este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
Art. 6. În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 3/1000 de locuitori se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare) târguri și oboare.
Art. 7. Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiș, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
7.1 În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unităților administrativ teritoriale, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș și cu respectarea normelor legale în vigoare.

Prevederile prezentei Hotărâri devin obligatorii începând cu data de 24 octombrie 2020.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cum se poate vota,in 6 decembrie,daca starea de carantina va continua?.

  2. simplu.au inceput sa raporteze FALS mii de cazuri corona, zilnic, dupa care ne spun ca suntem in faza rosie au oprit scolile birturile inmormantariile 2=3 saptamani.apoi vor scadea nr de cazuri pana in alegeri pe 6 decembrie. si suntem foarte buni de mers la votare

  3. problema ce a aparut cu RO-ALERT este ca populatia nu mai are incredere in acest serviciu. majoritatea populatiei reactioneaza la RO-ALERT la modul DA-l IN MASA DE EXCROCI

    • Da, mai grav e faptul că majoritatea populației, inclusiv „ghita”, a ajuns foarte tâmpă. Eu aș fi mult mai speriată dacă majoritatea ar spune „DĂ-I ÎN MĂ-SA DE ESCROCI” – abia atunci aș crede că au, probabil, dreptate.