Opinia Timisoarei

Masterat didactic, introdus in toamna la Universitatea de Vest din Timisoara. Ca sa devii profesor, trebuie sa termini studiile, pentru care primesti o bursa de 700 de lei pe luna

O singura universitate din Timisoara va organiza admitere pentru masteratul didactic in acest an. Tinerii pentru care invatamantul reprezinta o vocatie, o chemare, trebuie sa urmeze un masterat de specialitate inainte sa intre la clasa, cu catalogul sub brat. Masteratul didactic va fi introdus in toamna lui 2012 in mai multe universitati din tara, dar in una singura din Timisoara: Universitatea de Vest.

Timp de doi ani, viitorii profesori vor primi burse in valoare de 700 de lei pe luna, valoare ce reprezinta salariul de incadrare al unui debutant in sistem. Banii intra pe cardul masterandului timp de trei ani: doi de studii si unul de mentorat, perioada in care intra la ore impreuna cu un profesor-mentor si invata cum sa-si faca meseria. Dupa modelul rezidentilor din sanatate.

Introducerea programului de studii reprezinta o noutate in invatamantul romanesc. Potrivit noii legi a educatiei, in 2012, studentii care doresc, trebuie instruiti special pentru a se putea prezenta in fata elevilor.

La Timisoara, Universitatea de Vest, prin paleta de discipline care sunt studiate in acest loc, va fi singura institutie de invatamant superior in cadrul careia tinerii vor putea studia masteratul didactic. inscrierile vor avea loc in toamna acestui an, dupa ce MEC va stabili exact care sunt universitatile din tara si care este numarul de locuri rezervat viitorilor profesori.

“Masteratul didactic va fi acreditat direct de Ministerul Educatiei, nu de ARACIS, pentru ca ministerul isi pregateste oamenii care vor intra in sistem. Noi asteptam sa aflam exact cum va functiona acest master si de cand. Dar cu siguranta nu din aceasta vara, pentru ca nu este suficient timp”, a precizat Marilen Pirtea, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara.

De partea cealalta, managerii din preuniversitar lauda introducerea acestui program de studii. “Asa cum exista in sistemul de sanatate o zona a responsabilitatii, si in sistemul educational trebuie sa fie creata una, astfel incat resursele umane sa fie specializate, deoarece ele sunt responsabile cu dezvoltarea educativa a copiilor”, a precizat Marin Popescu, inspectorul scolar general din cadrul Inspectoratului scolar Timis.

El a adaugat si faptul ca in invatamant vorbim despre vocatie, iar cei care aleg sa intre in sistem trebuie sa fie dedicati. “Rolul  acestui masterat este de a face o selectie intre cei care doresc sa predea la clasa si cei care nu au chemare”, a adaugat acesta.

Fostul ministru al Educatiei, Catalin Baba, aprecia, la sfarsitul lunii martie, ca “vom avea mai putine universitati si masterate decat ne-am dori, pentru ca este o decizie strategica majora pentru universitate. Cei care termina acest masterat nu sunt obligati sa ramana in sistem”.

Exit mobile version