TIMIS. Grav acident de circulatie in județul Timiș, miercuri dupa-amiaza. O mașină a fost lovită în plin de un tren la Begheiu Mic, lângă Făget.
CITESTE SI: Impact violent la intrare in Timisoara. Tineri raniti
În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate și sunt inconștiente. La fața locului au fost chemați pompierii, care intervin pentru scoaterea răniților din autoturismul zdrobit.
La locul accidentului a fost chemat și elicopterul SMURD.
În tren se aflau aproximativ 15 persoane.
Polițiștii au ajuns și ei la locul accidentului și urmează să stabilească exact cum s-a produs evenimentul.
”Miercuri, 30.04.2025, în jurul orei 17:05, am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar pe Dj 609B, în localitatea Begheiu Mic.
La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD Arad.
În urma accidentului feroviar, două persoane care se aflau în autoturism au rămas încarcerate. Victimele au fost extrasă în stare de inconștiență și predate echipajelor medicale.
În automotorul ce se deplasa pe ruta Lugoj – Margina se aflau aproximativ 15 persoane și nu se înregistrează victime”, a transmis ISU Timis.
Sursa foto: Lugojinfo.ro
UPDATE: Polițiștii spun că motorul mașinii s-a oprit pe linia de cale ferată.
Cei doi ocupanți ai masinii, soț și soție, nu au avut nicio șansă. In ciuda eforturilor medicilor, amandoi au murit în urma accidentului.
”Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 68, a efectuat viraj la dreapta pe DJ 609B către localitatea Răchita, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, s-ar fi oprit motorul autoturismului, fiind suprins și accidentat de trenul care avea ruta Lugoj-Făget.
În urma impactului, din nefericire, conducătorul auto și soția acestuia, o femeie în vârstă de 62 de ani, au decedat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timis.