Opinia Timisoarei

Masina de Politie rasturnata pe soseaua Timisoara – Lugoj, un mort si 2 raniti. A fost chemat elicopterul SMURD. VIDEO

TIMISOARA. Accident cu trei mașini, intre care o autospeciala de Politie, implicate, luni după-amiază, pe șoseaua care leagă Timișoara de Lugoj.

CITESTE SI: ‘Le-am gasit in Parcul Botanic, le-am pus in rucsac si am uitat de ele’. Raspunsul dat jandarmilor la Timisoara de doi tineri care au incercat sa fuga de ei

Accidentul a avut loc la Belinț, iar în urma impactului mașina de Poliție s-a dat peste cap și a ajuns cu roțile în sus.

Trei oameni au fost răniți în accident, iar unul a rămas captiv în caroseria îndoită a unuia dintre autoturisme. A fost recuperat cu ajutorul echipajului de descarcerare și a fost chemat în ajutor elicopterul SMURD.

Video: Marius Argint

În jurul orei 14:25 am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în localitatea Belinț, ieșire spre Coșteiu. În accident sunt implicate 3 autoturisme în care se aflau 5 persoane, dintre care 3 necesită îngrijiri medicale (o victimă încarcerată).

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și 8 pompieri.
A fost alertat și elicopterul din Caraș-Severin. De asemenea, s-au deplasat 3 ambulanțe SAJ„, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Din primele date, se pare autospeciala de poliție, aflată în misiune spre Topolovățu Mare unde avea dirijeze traficul, a izbit un autoturism aflat în față, al cărui șofer a încetinit brusc. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit cea de-a treia mașină care transporta autoturisme pe o platformă.

Autospeciala polițiștilor s-a dat peste cap și s-a răsturnat, iar unul dintre agenți a fost și el rănit.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflându-se în timpul serviciului la volanul unei autospeciale de poliție, se deplasa în vederea dirijării traficului rutier deviat de pe autostrada A1, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și care ar fi intenționat să efectueze viraj la stânga, condus de un bărbat de 56 de ani.

În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat, iar autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani ar fi fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce tracta o remorcă încărcată cu două autovehicule, condus de un bărbat de 34 de ani.

În urma accidentului rutier, au rezultat 3 victime, respectiv bărbatul de 56 de ani, precum și conducătorul autospecialei de 47 și colegul acestuia de 33 de ani, care au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Atât, conducătorul autospecialei, cât și șoferul autoturismului condus de bărbatul de 34 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun„, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

UPDATE: Barbatul de 56 de ani, grav ranit, s-a stins la spital. 

Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului de 56 de ani. În cauză, se continuă cercetările de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și ucidere din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Politistii raniti sunt la spital.

 

Exit mobile version