Opinia Timisoarei

Marsul Invierii din Timisoara a adunat sute de credinciosi pe strazile orasului! VEZI FOTO!

TIMISOARA. Sute de persoane au participat in a doua zi de Paste la Marsul Invierii, care a pornit de la Catedrala Mitropolitana. Procesiunea a adunat credinciosi ai bisericilor crestine din Timisoara.

Asociatia Evanghelistica si de Caritate „Isus Speranta Romaniei”,  in colaborare cu bisericile crestine din Timisoara si Consiliul Local, au organizat a XXI-a editie a manifestarii crestine “Marsul invierii”.

Procesiunea a pornit din fata Catedralei Mitropolitane din Timisoara. O  rugaciune a fost rostita pe treptele Catedralei, iar toti cei prezenti au plecat pe traseul traditional, pe la sediul Primariei Timisoara si al Palatului Administrativ.

La fiecare institutie, liderii crestini din Timisoara au citit texte biblice si au spus rugaciuni de multumire si binecuvantare.

Sa ne rugam la Domnul sa ne dea credinta si intelepciune si sa ne binecuvanteze pe noi, toti, timisoreni, romani si crestini de pretutindeni“, a fost mesajul unuia dintre liderii religiosi care le-au vorbit timisorenilor prezenti la punctul de pornire al marsului, Catedrala Metropolitana.

Timisoara trebuie sa fie unita, asa cum intotdeauna a fost, in religie si in multiculturalitate. Suntem aici credinciosi din culte diferite si trebuie sa ne respectam asa cum am facut-o intotdeauna pana acum. De aceea Timisoara este un loc al diversitatii si al unei comunitati unite“, a fost mesajul lui Marius Dugulescu, vicepresedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati nationale din Camera Deputatilor.

Iar pentru ca intreg momentul sa fie marcat intr-un mod cat mai festiv, fanfarele reunite ale mai multor biserici au intonat imnuri dedicate acestui eveniment.

FOTO:  Virgil Simonescu

Exit mobile version