Maria Grapini: “Mandatul de europarlamentar nu inseamna functie, inseamna RESPONSABILITATE!” (P)

250 de zile, o medie de 12 ore pe zi, 15.000 de ore în cinci ani, 4000 de amendamente. Trei ani și jumătate nu a fost acasă.

În cifre, așa arată munca europarlamentarului Maria Grapini, cel mai activ membru român al PE. Cifrele nu mint, statisticile sunt publice, se regăsesc pe site-ul Parlamentului European.

„Important este ceea ce lași în urmă, iar eu am dorit să consum util cele 15.000 de ore din viața mea profesională. Să rămână contribuția mea la legislația europeană, prin cele 4000 de amendamente, să rămână intervențiile în scris către instituțiile europene și ale statelor membre, să rămână înregistrate intervențiile mele în Plenul Parlamentului European și al Comisiei. Să rămână acțiunile de promovare ale valorilor, acțiunile de apărare a intereselor naționale”, spune Maria Grapini, în preambulul Raportului de europarlamentar, material de 400 de pagini, tipărit și oferit românilor care doresc să-i cunoască, în detaliu, munca de la Bruxelles și Strasbourg.

Cartea Raport de europarlamentar vine ca o completare la precedenta, „O voce proeuropeană”, unde se află sintetizată activitatea din perioada 2014-2017.

Maria Grapini consideră că este nevoie ca oamenii politici să raporteze activitatea în fața celor care îi aleg.

Pentru a alege corect, oamenii au nevoie să-i cunoască pe cei care își asumă să candideze, abandonându-și profesia, timpul dedicat familiei sau timpul liber pentru a face politici publice. Mi-aș dori să ajungem să alegem într-o mare majoritate doar pe criteriul valorii personale a fiecărui candidat.

Se poate, sunt sigură, să progresăm! Prin educație, credință, curățenie morală, unitate! Acest lucru trebuie să și-l propună fiecare dintre noi. Responsabilitatea nu poate fi doar a unora, partidele, bineînțeles, au o responsabilitate suplimentară pentru că ele propun candidați, dar cetățenii au puterea votului și trebuie să o folosească cinstit, corect, pe principiul respectării scării valorilor. Democrația este complexă și trebuie bine înțeleasă, pentru a avea succes, pentru a gestiona optim resursele”, este crezul europarlamentarului român.

În egală măsură, Maria Grapini are întotdeauna cu sine replica „Se poate!”, știind prea bine, din importanta-i experiență, că o bună și serioasă motivație aduce cu sine rezultate extraordinare.

În Parlamentul European, dar nu numai, Maria Grapini luptă pentru România cu toate armele, luările sale de poziție fiind percutante și cu efect major asupra românilor care mai cred într-un patriotism sincer. Vizualizările de milioane de privitori, la intervenția în apărarea României – când țara noastră a fost supusă tirului public internațional, în Parlamentul European – dau imaginea acestui patriotism sincer despre care chiar europarlamentarul vorbește.

“Se poate să alegem mai bine, să facem mai mult și mai bine, să ne implicăm în schimbarea pe care o dorim! Schimbarea în mai bine!”, susține europarlamentarul.

În decursul acestor ani intenși, Maria Grapini a obținut numeroase premii pentru activitate, implicare, dedicare, notorietate, oferite de instituții, asociații sau fundații naționale și internaționale, trusturi media. Încununarea a venit în martie 2019, ca un semn, evident pentru foarte mulți dintre susținătorii săi, că mandatul de europarlamentar merită și trebuie continuat!

În aceeași săptămână, la distanță de o zi, europarlamentarul a primit două distincții importante.

Maria Grapini este, din 20 martie, singurul europarlamentar român premiat la MEP AWARDS 2019! Distincțiile MEP AWARDS sunt destinate eurodeputaților care contribuie la consolidarea proiectului european, care au ajutat la schimbarea societății europene în bine, reprezentanți în PE ale căror provocări și triumfuri sunt demonstrate în acțiunile, experiențele și misiunile avute. În fapt, MEP AWARDS sunt cele mai prestigioase distincții pentru europarlamentari. Lupta este importantă și onorantă pentru toți cei 751 de eurodeputați din Parlamentul European, dar în special pentru cei nominalizați la secțiunile specifice, în funcție de activitatea pe care o desfășoară în Comisiile de specialitate.

Seara galei din 20 martie a adus o bucurie majoră României, odată cu anunțarea celui mai important premiu din cadrul MEP AWARDS, cel din secțiunea Piața Internă și Protecția Consumatorului, pe care l-a obținut Maria Grapini. Membrii juriului format din experți la nivel european au recunoscut contribuția semnificativă a româncei, în domeniul legislativ, prin întreaga sa activitate parlamentară.

 

„Premiul nu este doar al meu, premiul este al României! Sunt foarte bucuroasă și emoționată, mulțumesc românilor care au crezut și cred în mine, colegilor europarlamentari, colegilor din Comisia IMCO, pentru încredere și susținere! Mă bucur să aduc o astfel de distincție importantă țării noastre!”, declara, atunci, de la Bruxelles, imediat după primirea premiului MEP AWARDS 2019, Maria Grapini.

La o zi distanță, sosită în țară, Maria Grapini primea un nou trofeu: „Femei care schimbă România”. Gala “Femei care Schimbă România” face parte dintr-o suită de acțiuni dedicate femeilor care au reuşit să acceadă la funcţii de conducere, dar mai ales acelora care au acceptat provocarea de a fi şefe, într-un mediu de business dominat de bărbaţi.

Onorată pentru aprecierea consecutivă a muncii sale, la Bruxelles, respectiv București, Maria Grapini declara, emoționată, că dedică premiul familiei: „ Sunt onorată ca, în două seri consecutive, să fiu premiată pentru munca mea! Realizările mele profesionale sunt… viața mea, m-am dedicat întotdeauna muncii, fie în mediul antreprenorial, ministerial, acum europarlamentar! Sper că am reușit să schimb lucrurile în bine în România și în Europa! E o distincție care îmi bucură sufletul! Și pentru că, în toată activitatea mea, am avut suportul celor dragi de acasă, dedic acest premiu familiei mele!”.

Din cadrul evenimentului prestigios, nu au lipsit reprezentantele mediului de afaceri, din cadrul companiilor energetice, IT și comunicații, sănătate și companii farmaceutice, precum și reprezentantele din zona financiar-bancară.

Europarlamentarul este implicat și în numeroase acțiuni sociale, destinate persoanelor cu dizabilități sau cu diverse alte probleme de sănătate. Maria Grapini are parteneriate cu asociații din Timișoara și din țară și o misiune asumată de a face bine, și din poziția de europarlamentar. În această idee, a semnat, recent, la Bruxelles, un demers comun european, de susținere a persoanelor cu autism și a familiilor lor.

Chiar de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Maria Grapini și-a pus semnătura pe o scrisoare-angajament pentru promovarea drepturilor persoanelor cu autism în întreaga Uniune Europeană, în mandatul legislativ 2019-2024. Semnatarii documentului oficial își declară public deschiderea pentru persoanele cu autism de toate vârstele și nevoile, precum și sprijinul pentru familiile acestora, în activitatea lor parlamentară, dar și susțtinerea măsurilor de integrare deplină a persoanelor cu autism în societate și respectarea deplină a drepturilor lor, astfel cum sunt acestea prezentate în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap.

Maria Grapini s-a angajat să sprijine eliminarea barierelor care împiedică persoanele cu autism să participe la educație, ocuparea forței de muncă și alte domenii ale vieții, care pot stimula o mai mare autonomie, să sprijine investițiile în inițiativele UE care favorizează incluziunea socială a persoanelor cu autism și sprijinirea nevoilor lor unice, să sprijine promovarea diagnosticului și a intervențiilor timpurii, bazate pe știință pentru copiii cu autism și nu în ultimul rând să fie deschisă pentru a discuta aspecte importante pentru comunitatea autismului cu organizații reprezentative pentru autism.

Tot în această idee, din perspectivă educațională, Maria Grapini a cerut în Parlamentul European extinderea programului Erasmus, prin includerea unui număr mai mare de categorii profesionale, ba chiar a tuturor, în condițiile în care vorbim despre o Europă unită și o piață unică.

„ Ar trebui acum să ne gândim cum putem să cuprindem cât mai multe categorii profesionale, s-a vorbit despre medici și asistenți medicali, dar cred că toate categoriile profesionale trebuie incluse pentru că avem o singură piață unică și avem această libertate de mișcare a lucrătorilor.

Mai mult, cred că trebuie să țintim și zonele mai îndepărtate, zonele rurale și să găsim mijloace prin care numărul persoanelor cu dizabilități din program să crească! Nu este un procent corespunzător în Erasmus din punct de vedere al incluziunii și cred că, aici, trebuie să ne gândim pe viitor. Cred că trebuie să țintim zonele mai îndepărtate, zonele rurale și să găsim mijloace prin care să crească numărul persoanelor cu dizabilități în program!”, declara Maria Grapini, în plenul PE.

 

Comandate de Partidul Social Democrat – PSD

Executat de Ripensis Media Trust SRL

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. RETARDAT-O!!!! Stai acasa, ca ne faci de ras in lume!!!!!!!!!!!!!!!

  2. xcroaca asta nu e aia care a furat-o pe kovesi la numaratul voturilor in parlamentul european?

  3. Cati EURO ai strans in astia 3 ani de cand esti plecata de acasa, ce ai facut pentru Romania de banii astia in afara de noroiul aruncat pe fata tarii? Mi-e rusine daca spui ca Timisoara e casa ta, du-te cu Grindeanu la Bucuresti si nu te mai intoarce.

  4. La 7 ani am mers la scoala, mi-au trebuit vreo 10-20 de ore sa invat sa numar. Dupa 15.000 de ore inca nu stii sa numeri voturi, doamna Grapini? Sper ca cei care-ti vor numara voturile duminica sa procedeze la fel ca tine.

  5. Dna Grapini
    Te rog du te la Galați, orașul dvs natal si fa o baie in Dunăre.
    Poate te speli de păcate