Mai multe licee din Timisoara isi schimba numele. Majoritatea au fost ‘retrogradate’

TIMISOARA. Din colegiu in liceu si invers. 9 unitati de invatamant preuniversitar de nivel liceal din Timisoara isi schimba denumirile.

O hotarare de Consiliu Local a fost pregatita in acest sens si va fi supusa votului alesilor locali la urmatoarea sedinta in plen.

8 colegii vor deveni licee, iar unul va fi avansat de la statutul de liceu la cel de colegiu national.

Cele ‘retrogradate’ au avut rezultate foarte slabe la examenul de Bacalaureat in ultimii ani. Singurul liceu care devine colegiu este cel Pedagogic Carmen Sylva.

Titlul de colegiu se acorda ca urmare a indelungatei activitati educationale si a performantelor elevilor si cadrelor didactice, or liceul Pedagogic face parte din scolile de elita ale Timisoarei.

Iata lista liceelor care isi vor schimba denumirea.

1. Colegiul Tehnic „Ion I. C. Bratianu” va deveni Liceul Tehnologic „Ion I.C. Bratianu”
2. Colegiul de Silvicultura si Agricultura „Casa Verde” devine Liceul Tehnologic de Silvicultura si Agricultura „Casa Verde”
3. Colegiul Tehnic de Vest va avea denumirea Liceul Tehnologic de Vest
4. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” se va chema Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”
5. Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” va deveni Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”
6. Colegiul Tehnic „Azur” devine Liceul Tehnologic „Azur”
7. Colegiul Tehnic Electrotimis se va chema Liceul Tehnologic Electrotimis
8. Colegiul National de Arta „Ion Vidu” va purta numele Liceul de Arta „Ion Vidu”
9. Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” devine Colegiul National Pedagogic „Carmen Sylva”

Titulatura de colegiu are valabilitate limitata si se acorda in baza unor criterii stabilite in baza unui ordin de ministru, avizat in 2013. In functie de filiera de scolarizare, unitatilor de invatamant li se acorda titlul de Colegiu National, pentru filiera teoretica, sau colegiu, pentru filiera tehnica sau vocationala. In plus, pentru a se acorda titlul de Colegiu National, scoala cu profil teoretic, trebuie sa aiba o vechime de 75 de ani. Iar in vazul unitatilor de invatamant cu profil tehnologic sau vocational, vechimea trebuie sa fie de 50 de ani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aceeași Mărie cu alta pălărie.

  2. Daca deja schimbati incadrarile, schimbati si numele; au fost/sunt mari personalitati stiintifice ale Timisoarei care pe anumite specializari ar putea sa-si dea numele unor licee. Amintesc doar doi (domeniul electric-energetic): fostii academicieni, candva CD de foarte mare valoare ai Politehnicii, Corneliu Miklosi si Remus Radulet. Domniile lor „au scris istorie” in domeniile in care au activat. Astfel Timisoara, noi timisoreni, „vor gasi si ceva istorie”.