Mai ceva ca la cursa de 100 de metri de la olimpiada. Alergarea nebuneasca de noapte pe o strada din Timisoara care i-a alertat pe politisti

TIMISOARA. Putin dupa ora 1.00, trei tineri alergau mancand pamantul pe o strada din Timisoara. Cursa nocturna de sambata spre duminica a atras imediat atentia unei patrule de politie locala ce se afla in zona Sagului.

Agentii i-au ajuns din urma pe alergatori si le-au oprit cursa nebuneasca. Aveau sa descopere ca protagonisti erau 3 indieni.

Politistii locali aflati in patrulare in zona Calea Sagului, pe strada Ovidiu Cotrus, au observat, ieri noaptea, in jurul orei 01.20, trei persoane care au iesit de pe camp, printre tufe, si alergau pe marginea carosabilului, spre strada Ioan Slavici. Imediat politistii locali au trecut la legitimarea acestora, constatand ca nu detineau niciun fel de documente asupra lor. Din discutiile purtate cu acestia, s-a stabilit ca provin din India si ca au trecut ilegal granita dinspre Serbia spre Romania„, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

Cei trei au fost predati politistilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera pentru continuarea cercetarilor. Anul acesta politistii locali aflati in patrulare au depistat peste 120 de migranti pe strazile din Timisoara, majoritatea din Pakistan, India, Afganistan, Bangladesh, Irak.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ati uitat sa spuneti ca fugeau mancand pamantul avand in spate cutia de Tazz. Duceau comanda de la McDrive la un chef in Sagului.