Ma arunc, nu mai vreau sa traiesc! Scene incredibile pe acoperisul Castelului din Banloc

TIMIS. Localitatea Banloc din judetul Timis a fost zguduita marti de o intamplare cu totul iesita din comun pentru o asezare in care nu se petrec prea multe evenimente.

Niste tipete au spart linistea din centrul comunei la orele pranzului. Acestea veneau dinspre faimosul Castel de la Banloc al reginei Elisabeta a Greciei, descendenta a familiei regale a Romaniei, aflat in buricul targului.

Cativa localnici care se cinsteau de zor la birtul din apropiere au lasat paharele pe mese si au dat fuga la castel sa vada ce se petrece.

Nu mica le-a fost mirarea sa vada ca pe acoperis se cocotase un tanar care tipa cat il tineau puterile ca are sa-si puna capat zilelor. Barbatul era furios si striga: ‘Gata, ma arunc! Nu mai vreau sa traiesc! Sa moara primaria! Huo, primarul!

Lumea s-a adunat ca la circ si, in timp ce barbatul isi striga necazul si tot ameninta ca-si curma viata, oamenii comentau aprins gestul consateanului. Unii ii strigau sa se potoleasca, sa faca bine sa coboare ca pentru orice se gaseste o rezolvare.

In vacarmul general si-au facut aparitia politistii din comuna care au si salvat situatia.

Ieri, in jurul orei 12.00, un barbat in varsta de 32 de ani s-a urcat pe acoperisul Castelului din Banloc, amenintand ca se sinucide. Motivul a fost ca nu a primit o locuinta sociala de la primaria din Balnloc. La fata locului a ajuns un echipaj de politie care, dupa mai multe discutii, l-a convins sa renunte si sa coboare de pe cladire„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ancuta Morariu, purtator de cuvant al IPJ Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „……….sa moara primaria…………..”. E de rasu-plansu! Un tampit!!

  2. Iar ii Banlocul vedeta :)))

  3. Da, e vedeta printre altele la ASA NU