Opinia Timisoarei

Lift cu oameni prabusit mai multe etaje, la Timisoara. Interventie de urgenta a salvatorilor. VIDEO

TIMIȘOARA. S-a dat alarma la Timișoara după ce un lift în care se aflau 3 oameni, între care și un copil mic, s-a prăbușit într-un bloc de locuinte.

CITESTE SI: Tragedie langa Timisoara. Muncitor de 18 ani mort, dupa ce a cazut de pe acoperisul unui bloc

Ascensorul dintr-un imobil de pe B-dul Eroilor de la Tisa nr. 40 a căzut în gol de la etajul 2 în puțul liftului.

Pompierii și echipaje medicale au intervenit rapid la locul incidentului. Inainte de sosirea salvatorilor, insa, un angajat de la mentenanta a incercat sa rezolve situatia, dar s-a ranit si el, dupa ce a cazut peste lift.

Toți cei 4 oameni, doi bărbați, o femeie și un copilaș de 1 an, au fost salvați.

Au fost scoși pe rând din cabina ascensorului blocat la parterul blocului și li s-a acordat primul ajutor. Cu toții au tras o spaima strașnică și au fost transferați la spital pentru îngrijiri și investigații.

VIDEO: George Stefanita

Micutul a ajuns la Spitalul de Copii Louis Turcanu, femeia la Municipal, iar cei doi barbati la Judetean.

Din primele date, toti au scapat cu rani superficiale.

O ancheta va stabili cum s-a produs acest incident care putea avea urmari dintre cele mai grave.

La data de 17 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că liftul unui imobil de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa a căzut în gol de la etajul 1.

În lift se aflau doi adulți și un minor, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
A mai fost transportat la spital și un bărbat de 52 de ani (angajat al societății de mentenanță) care a suferit vătămări în timp ce încerca să deblocheze liftul.

În acest caz, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea/ neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Exit mobile version