Site icon Opinia Timisoarei

Liderul USR Dominic Fritz despre colaborarea cu PSD la Timișoara: Va fi una normală, ca în ultimii ani. Nu pot sta bosumflat în colț să nu vorbesc cu CJT

Alfred Simonis, mesaj pentru Dominic Fritz

Alfred Simonis, mesaj pentru Dominic Fritz

TIMIȘOARA. După anunțul comun USR – PNL cum că își vor coordona de acum înainte acțiunile în actuala criză guvernamentală, Dominic Fritz a venit la Timișoara și a explicat ce se va întâmpla de acum înainte pe plan local.

CITEȘTE ȘI: Chiar n-a contat culoarea politică. Timișul are buget pe 2026, cel mai mare din istorie. A fost votat în unanimitate de către consilierii județeni

Întrebat cum va colabora cu PSD, șeful USR a precizat că totul va continua în aceiași termeni de până acum.

Cu alte cuvinte, la Timișoara, USR și PSD pot avea o cu totul altă relație decât cea de la nivel național.

În primul rând, colaborarea cu PSD la nivel local este cum a fost în toți acești ani. Suntem două partide cu viziuni profund diferite, dar e normal să avem o colaborare instituțională normală.
Cât timp la CJT există o majoritate condusă de PSD, eu că primar nu-mi permit să fiu bosumflat în colț și să nu vorbesc cu Consiliul Județean.

Avem diferențe și local, dar cel puțin la nivel instituțional încercăm să ținem lucrurile la un nivel de colaborare democratică, care e și normală și trebuie să fie normală“, a spus vineri Dominic Fritz.

Va reamintim, Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș au în lucru mai multe proiecte în care sunt în parteneriat sau în cadrul cărora există înțelegeri de ordin tehnic ori financiar, între care construirea Stadionului Lego din Calea Buziașului sau finalizarea Sălii Polivalente a Politehnicii ori revitalizarea Bastionului Theresia.

Mai mult, în urmă cu 2 zile, consilierii județeni ai USR au votat alături de toți ceilalți bugetul pe 2026 al Timișului.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version