Opinia Timisoarei

Liderii PDL Timis, despre lista lui Robu cu idei pentru Timisoara pe urmatorii 7 ani: E dovada unui cult al personalitatii dus la patologic

TIMISOARA. Reprezentantii PDL Timis apreciaza lista cu proiecte prezentata recent de primarul Nicolae Robu prin care promite sa refaca toata Timisoara in urmatorii 7 ani, dar spun ca edilul sef trebuie readus cu picioarele pe pamant. Democrat liberalii cred ca, inainte de a se concentra pe proiecte fanteziste, ar trebui sa-si tina promisiunile electorale din 2012, an in care, ajuns la Primaria Timisoara, Nicolae Robu a gasit  pe masa un teanc cu proiecte scrise de altii si sub birou o galeata de bani de la Guvernul Boc.

Jocul de cacealma al primarului Robu nu face bine timisorenilor. Se pare ca la jumatatea mandatului crede ca mai poate pacali timisorenii, aruncand petarde. In prima zi cand dl Robu a intrat in biroul de primar,  a gasit pe masa un teanc cu proiecte lasate de administratia precedenta si sub birou a gasit o galeata cu bani lasata de guvernul Boc pentru aceste proiecte. Dl Robu a gasit proiecte lasate de-a gata de altii si finantate de altii. In acest timp primaria nu a scris niciun proiect pentru finantare europeana, nu a obtinut niciun ban de la guvern, nu a reusit decat sa arunce aceasta lista, o foicica pe care nici nu vreau sa ma gandesc cand a scris-o. Stiti ca fiecare dintre noi avem momente de relaxare cand scriem cate ceva, citim un ziar, cred ca in astfel de momente a scris lista. E clar ca lista nu a fost facuta in urma unei discutii serioase, cu profesionisti. Mi-e greu sa cataloghez aceasta lista, dar cred ca e dovada unui cult al personalitatii dus la patologic. Nu poti sa vii in fata Timisoarei cu asemenea enormitati„, a declarat consilierul local al PDL Stefan Sandu.

Democrat liberalul a subliniat ca mai multe proiecte initiate de PDL Timis si inaintate Primariei nu si-au gasit loc pe ordinea de zi a Consiliului Local.

Avem o propunere, avem proiecte. Noi am propus scoala generala 9 pentru Palatul Copiilor. E un spatiu ingrijit si e o locatie perfecta, cu o curte generoasa, cu o sala de sport.  Mi-as fi dorit sa vad o strategie pentru dezvoltarea transportului in comun, dar nu prin gratuitati, prin masuri populiste sau prin cumpararea de tramvaie. As fi vrut sa vad cum gandeste sa ia timisorenii din masini si sa ii mute pe RATT.  Am depus proiectul pentru piata volanta la inceputul lunii noiembrie, inaintea vizitei primarului in Franta. Nici pana azi nu a fost introdus proiectul pe ordinea de zi a comisiilor din CLT. La noi pica Gara de Nord, nu suntem in stare nici sa o zugravim, in conditiile in care ministrul Transporturilor e din acelasi partid cu primarul. Sunt dezamagit ca timisorenii s-au declarat de dreapta, au votat dreapta si s-au ales cu o conducere de stanga. Acest lucru trebuie sa se schimbe„, a precizat Stefan Sandu.

Deputatul Alin Popoviciu s-a aratat mai ingaduitor cu Nicolae Robu, dar ii reaminteste primarului ca, inainte de a se apleca asupra unor proiecte pentru urmatorii 7 ani, ar fi corect fata de timisoreni sa isi tina promisiunile pe care le-a facut in campania electorala din 2012, atunci cand i-a determinat sa ii acorde votul.

Eu ma gandesc sa ii iau apararea dlui primar. Am citit lista si mi se pare ca sunt foarte bune acele lucruri. Sunt multe lucruri care trebuie facute in Timisoara, dar eu mi-as dori ca si dl primar si dl Bojin si toti cei care sunt acum la putere sa isi tina promisiunile facute in 2012. Luand lista cu promisiuni, avand in vedere ca doresc sa castige si urmatoarele alegeri, e bine sa se concentreze pe ce au promis. Lucruri din lista sunt si in pliantele din campanie. Ne intereseaza acea sala de sport cu 15.000 de locuri, ma intereseaza ce se intampla cu bazinul olimpic, care atunci cand noi am plecat de la guvernare exista, inclusiv licitatia facuta, urma doar sa fie alocati banii. Vreau sa stiu ce se intampla cu centura, cu stadionul„, a declarat deputatul PDL Alin Popoviciu.

Exit mobile version