Opinia Timisoarei

Liber la distractie pe gheata! S-a deschis patinoarul Ice Dream de la Iulius Mall Timisoara! Vezi programul! FOTO

TIMISOARA. Chiar daca, pana acum, iarna nu s-a dovedit, pentru timisoreni, darnica in privinta zapezii atat de asteptata de copii, miscarea in aer liber, in zilele friguroase, devine o optiune pentru cei mari si pentru cei mici. Unul dintre cele mai indragite sporturi de iarna, patinajul, este acum accesibil pentru timisoreni, la Iulius Mall.

Patinoarul Ice Dream si-a deschis portile luni, 12 decembrie 2016, in parcarea Iulius Mall Timisoara si va functiona zilnic, intre orele 9.30 – 22.00. Arena de gheata are 1.200 mp.

Pentru o ora şi jumatate de mişcare pe patine, tariful este de 10 lei/copil şi 18 lei/adult. Persoanele care nu detin patine, le pot inchiria de la Ice Dream, cu 10 lei/copil şi 12 lei/adult.

Pentru cei care doresc sa se initieze sau sa se perfecţioneze in tainele patinajului, Ice Dream organizeaza cursuri cu un instructor, de luni pana vineri, in intervalul orar 17.00 – 18.00, iar sambata şi duminica, intre orele 9.30 – 10.30.

Daca vremea va fi potrivit de rece, patinoarul de la Iulius Mall Timisoara va ramane deschis pana in martie 2017.

Vezi mai jos tarifele si orarul de functionare!

 

Exit mobile version