Legislatia in domeniul securitatii la incendiu, de interes pentru agentii economici. Seminarul organziat de CCIA Timis, un succes

TIMISOARA. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, au organizat un nou seminar virtual, pentru a veni in sprijinul agentilor economici din judet. De aceasta data, au fost dezbatute teme prinvind importanta autorizarii si avizarii de securitate la incendiu.

In deschiderea seminarului, presedintele executiv al CCIAT, Florica Chirita, a transmis mesajul Camerei catre ISU Banat.

” Suntem la cel de-al doilea seminar organizat de noi sub egida Institutiei Prefectului Timis. Vreau sa transmit multumiri speciale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat, reprezentat prin persoana domnului colonel Lucian Mihoc si prin echipa sa de de profesionisti. As vrea sa va multumesc si este o datorie de onoare sa exprim respectul si recunostinta noastra pentru tot ce ati intreprins cu institutia pe care o reprezentati in peropada de pandemie. De asemenea, va multumim pentru sprijinul acordat in cadrul acestor sesiuni de informare”, a spus Florica Chirita, presedintele executiv la CCIAT.

Reprezentantii ISU Banat au facut o scurta prezentare a activitatii pe care o desfasoara, ulterior discutand punctual cu participantii la seminar despre modificarile legislative din domeniul avizarii si autorizarii la incendiu, despre obligatiile fiecarui agent economic cu privire la obtinerea acestor documentate, dar si despre facilitatile cu care institutia vine in intampinarea firmelor.

„Am incercat sa ne punem in locul pers care vin la noi cu diverse probleme. Am gasit mai multe astfel de probleme pe care le-am remediat, in special in ceea ce priveste lucrul cu publicul. As vrea sa va informez ca la noi lucrul cu publicul este de luni pana vineri, pe baza unei programari. De asemenea, putem sa primim documentatii si in format electronic, dar din pacate pana acum nu am primit nicio astfel de solicitare.

Precizez ca toate actele emise de noi sunt gratuite, termenele de solutionare fiind intre 15 si 30 de zile lucratoare pentru avize si autorizatii. Scopul nostru principal este ca in anul 2021 sa reusim sa reducem numarul de cladiri care functioneaza fara aviz si autorizatie de securitate la incendiu”, a spus Lucian Mihoc, seful ISU Banat.

Pe de alta parte, reprezentantii ISU atrag atentia ca principalul obiectiv al institutiei este sa gaseasca solutii pentru fiecare situatie in parte, iar in acest sens, acorda asistenta tehnica gratuita pentru constatarea situatiilor de fapt, pentru ca mai apoi beneficiarii sa poata intra in legalitate din punct de vedere al securitatii la incendiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.